„Eu nu am plecat din PSD. Am fost exclus de colegii mei din Pro România pentru ceva ce cred că am făcut bine, dacă mă întrebaţi şi azi, şi anume ne-am opus lui Liviu Dragnea în faimosul scandal cu Sorin Grindeanu. Între timp, PSD, nu oficial, dar într-un fel, şi-a mai recunoscut din greşeală. În primul rând, luându-l pe Sorin Grindeanu înapoi. Suntem social-democraţi. Mai departe, însă, chestiunile de partid, e mai greu pentru PSD să spună «Măi, chiar am greşit atunci când v-am dat afară. Asta e. Aşa era vremea lui Dragnea». Dacă o vor face, şi eu, şi colegii mei din Pro România suntem foarte bucuroşi”, a declarat Victor Ponta, potrivit news.ro.

Întrebat dacă ar fi pregătit să revină în PSD, în cazul în care partidul condus de Marcel Ciolacu şi-ar recunoaşte greşeala, Victor Ponta nu a respins această posibilitate: „Dar nu depinde doar de mine şi de Ciolacu”. „Dacă va exista o discuţie, o purtăm cu toată deschidere”, a adăugat Ponta.

Victor Ponta a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale. Decizia a fost publicată vineri, 18 august, în Monitorul Oficial. Liderul partidului PRO România nu va fi plătit pentru această funcție.

Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță
Recomandări
Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță

Victor Ponta a fost preşedintele PSD în perioada 2010-2015 şi co-preşedinte al USL împreună cu Crin Antonescu. El a fost premier în perioada mai 2012-noiembrie 2015 și a demisionat în urma incendiului de la clubul bucureștean Colectiv.

În iunie 2017, Ponta a fost exclus din PSD, după ce partidul condus atunci de Liviu Dragnea i-a retras sprijinul politic premierului de la acea dată, Sorin Grindeanu, care a refuzat să demisioneze şi l-a numit pe Victor Ponta şef al Secretariatului General al Guvernului. Un an mai târziu, Ponta a înfiinţat partidul Pro România în care s-au înscris mai mulţi social-democraţi nemulţumiţi de felul în care a condus Liviu Dragnea PSD.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

Frumosul1 20.08.2023, 15:19

Afacerile interne ale partidelor ptr.o imagine mai bună

Avatar comentarii

AlexandraMilu 20.08.2023, 16:40

Abia așteaptă sa fie invitat!

Avatar comentarii

mary54 20.08.2023, 17:58

Normal.cum sa rateze asa o invitatie ,apare in prim plan in polica actuala Experenta si cunostinte in afaceri economice internationale ,se poate ...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.