Pentru marți, 28 februarie, a fost planificat un protest al Partidului Șor în centrul Capitalei, însă o bună parte dintre protestatari au fost împiedicați să intre în oraș de către forțele de ordine, fără a le fi oferită o explicație, susțin aceștia.

Oamenii au fost blocați pe drumul dinspre Săuceni, unde au încept să scandeze contra președintei Maia Sandu, dar și contra americanilor. „Jos Maia Sandu, jos americanii mâinile de pe Moldova! Noi vrem pace! Noi vrem copii, noi vrem să trăim în pace”, spune una dintre protestatare.

N-au fost lăsați să treacă pentru că mașinile lor „nu corespund normelor tehnice”

În replică, Poliția Republicii Moldova a transmis pe Telegram că o mare parte a mașinilor cu care se deplasau protestatarii spre Chișinău „nu corespund normelor tehnice” și că din acest motiv au fost blocate. Cele care sunt în regulă pot trece, susțin polițiștii moldoveni.

„Poliția precizează că nu îngrădește sub nicio formă libera deplasare a cetățenilor spre capitală, dar că asigură neadmiterea blocării traseelor, ceea ce ar putea perturba alte măsuri stabilite în Chișinău. Menționăm faptul că majoritatea transportului care aduce cetățenii din direcția Cimișlia spre capitală este reutilat și nu corespunde normelor tehnice. Respectiv, polițiștii au inițiat procedura de documentare și neadmitere a deplasării mai departe, în contextul în care anterior au fost înregistrate cazuri de accidente, explozii a unităților de transport”, se arată în mai multe mesaje transmise de Poliție.

Mai multe persoane reținute

În fața restricțiilor impuse de autorități, susținătorii Partidului Șor au încercat să blocheze la rândul lor mașinile de poliție și ambulanță, ceea ce a provocat îmbrânceli cu forțele de ordine și reținerea câtorva persoane, potrivit imaginilor surprinse de corespondentul Libertatea.

„Stimați șoferi, vă informăm că, traseul Stăuceni-Chișinău, direcția de deplasare spre capitală, este în continuare blocată, iar șoferii sunt redirecționați spre șoseaua Balcani. Persoanele care au blocat accesul refuză să se conformeze cerințelor Poliției”, anunță Poliția Republicii Moldova. Drumul a fost deblocat marți în jurul orei 13:00, ora României. Protestele însă continuă. 

Situație tot mai tensionată în Moldova

Incidentele de astăzi de la periferia Chișinăului, dar și protestul partidului fondat de milionarul Ilan Șor au loc pe fondul tensionării situației politice din Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina. 

Zilele trecute, Moscova a lansat amenințări la adresa Chișinăului prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a spus că susţinătorii occidentali ai actualei conduceri a Republicii Moldova duc ţara „cu încredere” pe calea Ucrainei.

În același timp, pe 7 februarie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski declara că Rusia are un plan pentru a schimba puterea în Republica Moldova.

O săptămână mai târziu, președinta Maia Sandu avertiza într-un briefing de presă asupra planurilor „ Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova”, planuri confirmate de Serviciile de Securitate de la Chișinău și care ar include acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa numitei opoziții”, care vor să „forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.

Luni, compania aviatică Wizz Air a anunțat suspendarea zborurilor sale spre și dinspre Chișinău pe durată nedeterminată din cauza „riscului ridicat din spațiul aerian al țării”.

Ce ar trebui să știe românii despre situația din Republica Moldova, puteți citi aici. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (29)
Avatar comentarii

vudejea 28.02.2023, 18:00

Nu corespund normelor tehnice, pe bune? De aceea i-au oprit si nu-i lasa sa treaca? Nu ingradesc libera circulatie? In imagini pare ca nu-i intreaba nimeni de nimic, sunt blocati si atat...A innebunit Maia Sandu? Asa-i indarjesti pe oameni, cu chetii din astea. Asa se naste alt Maidan, sens invers de data aceasta...Cine a sfatuit-o sa faca asta e platit de rusi...Se duceau acolo, pare frig si innorat, ploua nitel pe ei si plecau acasa zgribuliti si ragusiti. Acum e plin de draci si cine a stat acasa, asa se intampla cand furi libertatea si-ti mai si bati joc, nu aveau masinile ok, ha? Asta-i democratia, asta-i libertatatea promisa de occident? Pai s-ar parea ca au dreptate rusii, purtarea politiei moldovenesti dovedeste asta

Avatar comentarii

sorine 28.02.2023, 18:30

Mda! ,,Democratie,Libertate? Dupa cum vad,au dreptul sa zica ce vor numai cei ce sunt cu Maia si cu Occidentul (SUA). Ceilalti care nu sunt de acord cu aceasta politica,sunt criminali,fascisti,putinisti atacatori ai democratiei moldovene! Daca ne uitam bine astea sunt de fapt vechi lozinci comuniste! Cine nu e cu noi,este imperialist,capitalist,Spion! Asa ca am scapat de comunisti si am dat de capitalistii democrati,care sunt mai rai,decât aia dinainte! Fratilor asta nu mai este democratie si libertate! Numai ca astia de azi,globalistii au metode si mijloace de oprimare de o mie de ori mai sofisticate. Jos capitalismul globalist si Bidonist,jos Putin cu siberienii lui,noi vrem sa traim ca elvetienii. Politica buna este cea care slujeste Poporul,nu Conducatorii!

Avatar comentarii

Daniel1 28.02.2023, 18:35

Cum ramâne cu vointa poporului? Daca cei mai multi dintre moldoveni nu vor sa se uneasca cu România nu e normal sa le fie respectata dorinta lor? Daca cei mai multi dintre moldoveni nu vor razboi nu e normal ca Moldova sa ramâna neutra ? Oamenii vad ce se intâmpla in Ucraina si nu vor asa ceva ptr Moldova. Dar nu conteaza vointa lor,conteaza ce vor altii. Cum e posibil ca un numar restrâns de oameni,cu pareri contrare majoritatii,sa faca praf lumea asta? Cum e posibil ca toti care sunt la putere sa si doreasca razboaie,pandemii si alte multe mizerii? Cine îi pune de fapt la conducerea statelor si institutiilor cu putere de decizie? Cum de nu apare nimeni care sa fie votat si sa i reprezinte cu adevarat pe cei multi? Cine le opreste accesul acestor oameni de a ajunge la a lua decizii?

Vezi toate comentariile (29)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.