Moș Crăciun s-a adaptat restricțiilor din pandemie și s-a mutat pe Zoom. Cum întâlnirile clasice, în timpul cărora copiii i se așază pe genunchi și îi spun ce-și doresc să găsească sub brad pe 25 decembrie, nu mai sunt posibile, darnicul Moș se vede cu prichindeii online, scrie CNN.
Don White, în vârstă de 79 de ani, și Mary Rogers, 73 de ani, sunt doi dintre actorii care au intrat (deja) în pielea lui Moș Crăciun, anul acesta, pentru apeluri pe Zoom.
Zoom e salvarea Moșilor Crăciun în pandemie. Cu ajutorul acestei platforme, toți cei care și-au făcut un business din a-l personifica pe Moșul de la pol în decembrie au primit o șansă să-și salveze afacerea.
Cei mai norocoși spun chiar că mutarea în online le-ar putea aduce mai mulți bani decât jobul clasic din anii anteriori!
Ne așteptăm să ne triplăm sau chiar să cvadruplăm veniturile în acest sezon. Am trecut de la a ne gândi că nu vom avea ce să facem anul acesta la a fi mai ocupați ca niciodată.Don White, un Moș Crăciun care „prestează” online:
Don White și Mary Rogers au cel puțin 4 și maximum 6 apeluri video pe oră de la familii din SUA, timp de nouă ore pe zi, iar prețul pentru o conversație privată variază de la 49 de dolari (pentru 5 minute) până la 69 de dolari (pentru 10 minute).
Înainte și după fiecare sesiune Zoom, pe ecrane „curge” un videoclip elaborat, care „transportă” copiii către și dinspre Polul Nord.
Un pachet de 100 de dolari include apelul Zoom live, o înregistrare video a întâlnirii și întâmpinării și cadouri.
View this post on Instagram A post shared by Santa's Club (@santas.club)
Mutarea în online a Moșilor Crăciun s-a făcut pe repede înainte și s-a transformat într-o afacere înfloritoare, mai scrie CNN.
Santa’s Club are deja 60 de angajați, zeci de Moși Crăciun și intenționează să lanseze o „universitate” pentru a-i învăța pe Moșii săi cum să opereze mai bine tehnologia în sezonul viitor, pentru a continua întâlnirile online și după pandemie.
Foto: Santas Club