Câteva zeci de dube, motociclete şi maşini au blocat strada din faţa sălii de concert. Îmbrăcaţi civil sau în uniformă, cu arma la centură, poliţiştii au depus în tăcere mai multe perechi de cătuşe pe trotuar, după care au intonat imnul naţional în semn de protest, conform Agerpres.

„Respingem acuzaţiile de violenţă şi pseudo-rasism”, a declarat un participant care a dorit să îşi păstreze anonimatul. „Este greu să înţelegem cum de am fost aclamaţi în momentul atentatelor, în timp ce astăzi suntem arătaţi cu degetul”.

În atentatele din 13 noiembrie 2015, doi poliţişti au fost primii care au intervenit la Bataclan, unde au murit 90 de persoane, şi l-au ucis pe unul din atacatori.

Totodată, protestatarii au denunţat lipsa de susţinere din partea ministerului lor.

„Ierarhia noastră ne lasă baltă pe străzi”, s-a plâns un ofiţer de poliţie.”Ne cer mult, nu ne oferă mijloacele şi apoi ne scuipă. (…) Vor să ne ia dreptul de a folosi manevrele de strangulare, dar care este alternativa? Dacă o aplicăm, este pentru că persoana în cauză nu este foarte docilă”.

După discursul din 8 iunie, în timpul căruia a anunţat renunţarea la tehnica de arestare prin strangulare, ministrul de interne Christophe Castaner se confruntă cu nemulţumirile poliţiştilor, care nu au ezitat să iasă în stradă pentru a protesta.

Ad placeholder

Mai multe mitinguri au avut loc în ultimele două săptămâni în Franţa, în special la Paris, în faţa Arcului de Triumf şi în cartierul de afaceri La Défense, în timpul cărora poliţiştii au pus jos cătuşele ca protest simbolic.

Tot vineri, în timpul unei deplasări, ministrul francez de interne a insistat asupra „respectului” datorat poliţiştilor, pe care i-a asigurat de sprijinul său. 

Citeşte şi:

ISU: Cotele apelor râului Prut, în scădere. 40 de familii evacuate au revenit în locuinţe. Cod roşu de inundaţii prelungit până duminică

Un bărbat din Michigan a câștigat 4 milioane de dolari la loz în plic, pentru a doua în trei ani

Rezultate finale Evaluare Națională 2020. Câte medii peste 5 au fost date în urma contestațiilor. Numărul mediilor de 10 a crescut cu 53

Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
PARTENERI - GSP.RO
Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
Previziuni astrologice pentru perioada 8–14 august 2020. Planete în “dialoguri” complicate
HOROSCOP
Previziuni astrologice pentru perioada 8–14 august 2020. Planete în “dialoguri” complicate
RECOMANDĂRI