Fiul lui Victor Mocanu, Adrian Mocanu, deputat PSD la numai 28 de ani, se va căsători cu Roberta, fiica omului de afaceri Gheorghe Doloiu, preşedinte al Fabricii de Legume-Fructe Buzău, cel care a şi plătit cheltuielile legate de nuntă. Naş va fi chiar primarul Buzăului, vestitul Constantin Boscodeală (PSD).
Aceasta va fi una deosebită, având în vedere că invitaţii, în număr de peste 1.100, vor petrece chiar pe patinoarul din Buzău, închiriat de tatăl miresei încă de acum o săptămână pentru a fi transformat în salon de nuntă pentru marele eveniment.
Scheletul şi mantinela patinoarului au fost acoperite cu mii de metri de material, sute de metri pătraţi de mochetă roşie au luat locul gazonului artificial, iar imensul ring de dans a fost pavat cu parchet. Interiorul cupolei a fost îmbrăcat în voaluri de atlas. Cel care va întreţine atmosfera nunţii va fi Horia Brenciu, pe lista de artişti fiind şi Paula Selling, Aurel Tamaş, Ovidiu Komornic, Matilda Pascal Cojocăriţa, Nicu Paleru şi Orchestra de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române.
Invitaţi de marcă sunt aşteptaţi la nunta celui mai tânăr deputat al României, printre care şi preşedintele PSD, Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea, Robert Negoiţă, Marian Vanghelie şi Adrian Năstase, potrivit Adevarul.ro.

(Sursa video: Observatorul Buzoian)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.