Mergi direct la conținut »
VIDEO | Primul român beatificat de Papa Francisc este Monseniorul Vladimir Ghika: “Lasă-L pe Dumnezeu să-ți scoată în cale ceea ce tu poți să faci”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > VIDEO | Primul român beatificat de Papa Francisc este Monseniorul Vladimir Ghika: “Lasă-L pe Dumnezeu să-ți scoată în cale ceea ce tu poți să faci”

VIDEO | Primul român beatificat de Papa Francisc este Monseniorul Vladimir Ghika: “Lasă-L pe Dumnezeu să-ți scoată în cale ceea ce tu poți să faci”

Monseniorul Vladimir Ghika este primul român beatificat de Papa Francisc, la doar două săptămâni după ce acesta a devenit Suveran Pontif. Pe 27 martie 2013, Papa Francisc a semnat decretul de recunoaștere a martiriului slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan, ucis din ură față de credință, la 16 mai 1954.

De Maria Andrieș, Cosmin Nistor (VIDEO), Bogdan Sorocan (video), Ionuț Ștefan (video),

Poveste cu un copil, o minune și un calvar

Vladimir Ghika este, așadar, prima legătură cu România a Papei Francisc. E un bun prilej să ne amintim despre viața și faptele Fericitului care a ales să stea în țară, în vremurile cele mai grele.

Am discutat cu doamna Francisca Băltăceanu, teolog și filolog, care nu numai că a studiat și a documentat biografia Monseniorului Ghika, pentru dosarul de postulatură, dar l-a și cunoscut, în copilărie. Și, într-un fel tainic, s-a și născut și a supraviețuit grație rugăciunilor Monseniorului.

Altarul din celula unde a fost închis Monseniorul Ghika la Jilava

Iată povestea doamnei Băltăceanu despre  „Apostolul vagabond”.

– Monseniorul Ghika e Fericit. Dosarul său a rămas în așteptare, pentru a fi declarat sfânt.
– Sigur, ca să îl declare sfânt, ar trebui să mai facă o minune. Fiind martir, lucrurile merg mult mai ușor. Adică se discută dacă a fost eroic în virtuți. Faptul că a murit ca martir simplifică această demonstrare. Dacă era unul care a murit liniștit, la el acasă, implica mai multe documente…

– L-ați cunoscut pe Monsenior, într-un fel, înainte să vă nașteți.
– Adevărat. Mama n-a avut copii, deși se căsătorise de 16 ani. S-au rugat. Tata era credincios așa, ca tot românul, da, o fi ceva dincolo, ca tot românul… Mai bine să facem fapte bune. Fapte bune făcea, că era medic. Dar mama s-a rugat mult și a apărut copilul. În timpul sarcinii, a avut niște fenomene medicale, azi sunt mai frecvente, dar pe atunci nu se știa prea mult despre așa ceva. Iar medicii i-au zis că copilul o să iasă anormal, mai bine să-l dea afară.

Theodor are 34 de ani și era doctor în Iași. Ce salariu va primi în Franța ca medic
Recomandări

Theodor are 34 de ani și era doctor în Iași. Ce salariu va primi în Franța ca medic

„Monseniorul atribuia minunile acelui spin, nu-și aroga merite”

-Ce a decis mama dumneavoastră?
– A susținut-o moral foarte mult Monseniorul Ghika și celălalt fericit, Anton Durcovici. Fusese declarat episcop de Iași, dar el a trăit la București majoritatea vieții. Au susținut-o moral. Taică-meu nici nu mai vorbea cu ea la un moment dat. Colegii lui medici îi spuneau: măi, fă ce trebuie! Poate dacă nu o susțineau monseniorii moral, cine știe…

Francisca Băltăceanu, teolog și filolog, a contribuit la dosarul de postulatură trimis la Vatican pentru beatificarea lui Vladimir Ghika

Sorina este monitorizată de autoritățile americane. Cum s-a integrat în SUA fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată anul trecut
Recomandări

Sorina este monitorizată de autoritățile americane. Cum s-a integrat în SUA fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată anul trecut

– A binecuvântat-o Monseniorul Ghika cu spinul?
– Da, avea un spin din coroana Mântuitorului. I-l dăduse ca relicvă episcopul Parisului. Într-adevăr, a făcut minuni, povestesc oameni care le-au trăit. Și-ntotdeauna Monseniorul Ghika atribuia minunile acelui spin, nu-și aroga merite pentru efect.

– Și v-ați născut.
– Și m-am născut. Și tata m-a iubit foarte mult. I-a părut foarte bine după aia. Mama însă se făcuse catolică, pe ea a interesat-o filosofia mult, i-ar fi plăcut s-o studieze, dar pe vremea aceea, fetele nu prea mergeau la universitate. S-au făcut niște cursuri de filosofie tomistă pentru laici, ceea ce în vremea aceea era ceva unic, nemaipomenit de avansat, la catedrala Monseniorului Durcovici. Și s-a dus la cursurile astea și, din una-n alta, s-a făcut catolică. Taică-meu când a auzit să divorțeze și mai multe nu. Nu că ar fi fost un om rău sau încuiat, dar pe atunci era mentalitatea că numai nemții și ungurii sunt catolici. Mă rog, s-a obișnuit cu ideea.

România nu înscrie Roşia Montană în patrimoniul UNESCO de teama Gabriel Resources. Localnicii spun că zona este pe moarte
Recomandări

România nu înscrie Roşia Montană în patrimoniul UNESCO de teama Gabriel Resources. Localnicii spun că zona este pe moarte

Francisca Băltăceanu copil

– Mergeați la slujbă la catolici?
– Nu mergeam chiar la catedrală… Nu voia tata să se afle că soția lui…. Pare foarte comic, astăzi, dar asta era pe la 1950. Și-atunci am mers la ce se chema Biserica Franceză, unde locuia, slujea Monseniorul Ghika.

– Și cum era la slujbele oficiate de Monsenior?
– Ascultam predica, dar ce înțelegeam pe atunci nu pot să mi-aduc aminte. Și m-am pregătit și pentru prima spovadă. La catolici, împărtășania, spovada, astea se fac când copilul se presupune că înțelege ce face.

– Cu cine v-ați pregătit pentru prima împărtășanie?
– Cu mama. Prima spovadă am făcut-o la Monseniorul Ghika, în sacristie, camerele alea de lângă altar, și mi-aduc aminte, mă și intimidam cumva… Era deja în vârstă. Avea în jur de 70 de ani. Dar mă rog, eram așa atentă la spovadă, cum își bagă în cap copilul să spună tot ce e de spus… Știu că el era foarte bun și mă încuraja. Știa să se poarte cu copiii. Avea un respect pentru ei. Spunea că pe la 4-5 ani toți sunt metafizicieni. Pentru că toți vor să afle cauzele profunde ale lucrurilor, de vreme ce întreabă tot timpul: de ce?

„Am primit o iconiță, cu o bucățică din haina lui

-După prima spovadă…
– După aceea, mergeam destul de regulat cu mama să ne spovedim la Monseniorul. După aceea, nu s-a mai mers acolo. Lumea vorbește în casă, dar se presupune că copiii nu înțeleg, deși stau cu urechile ciulite. Și-am înțeles că a fost arestat. Pe urmă, la un moment dat, s-a știu că a murit. Și mi-a părut rău. După aceea, am primit o iconiță, cu o bucățică din haina lui. Și mi-a părut foarte bine, am păstrat-o mulți ani, până am dat-o cuiva așa, de mare cadou. Viața a mers mai departe.

– Cum ați ajuns să scrieți cărți despre Vladimir Ghika?
– După 1989, au început lucrările pentru declararea ca fericit. N-am știut. Asta se face întâi într-o sesiune la dieceza locală, deci se lucra cu martori, cu documente, dar se păstrează secret, să împiedice bârfa. Apoi a început faza pentru Roma. Asta înseamnă documentație … un dosar e cam așa… foarte mare. La episcopii cei șapte sunt aproape 2.000 de pagini în total… Dar și al Monseniorului era mărișor… Cel care lucra cel mai mult și săpase prin arhive, Emanuel Cosmovici, i-a zis episcopului Robu să ne ia și pe noi, pe mine și pe Monica Broșteanu. Și așa am reintrat…

– Și ce anume aveați de făcut?
– Până atunci, nu mai studiasem despre Monsenior. Și nici nu prea aveai ce… A fost și facultatea, cu studiul. Nu se știau foarte multe lucruri. Știam persoane care l-au cunoscut și vorbeau despre el. Era ceva așa, foarte important că l-au cunoscut. Dar atunci a izbucnit, când au trebuit făcute documentele pentru Vatican, pentru Roma. Și atunci am citit din scrierile lui tot ce se publicase în franceză. Mi s-a părut foarte apropiat de la început, mi s-a părut normal tot ceea ce spune, normal în sensul mare al cuvântului. Mi-a venit în cap că uite, mi-ar fi spus niște lucruri, dar eram prea mică și uite că mi le spune acuma. Cartea mea “Profesorul de speranță” este, într-un fel, rezumatul a ceea ce se cheamă positio. E documentul pentru Vatican care are două părți: informatio super martyrum și summarium documentorum.

„Nu era sfântul care-ți trântește ușa pentru că-l deranjezi din rugăciune”

-Cum era?
– Era… era deosebit. O viață spirituală foarte profundă și în același timp foarte deschis față de oameni. Adică nu era sfântul care-ți trântește ușa pentru că-l deranjezi din rugăciune. Cumva, toată viața lui era implicată în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Punea accentul pe prezența lui Dumnezeu. Să fim conștienți că Dumnezeu e prezent, tot timpul, cu noi, în tot ceea ce facem. Este și aici prezent. Prezența și dorința de a face, are el o expresie, ceea ce preferă Dumnezeu. Că Dumnezeu poate na, acceptă, să-i facă omului cheful. Glumesc puțin. Dar ceea ce preferă Dumnezeu, din mai multe posibilități. Și o altă temă a lui: teologia nevoii. Nu trebuie să-ți faci un plan în viață cu slujirea lui Dumnezeu, cutare, cutare… Nu. Lasă-L pe El să-ți scoată în cale ceea ce tu poți să faci, înseamnă că aia vrea de la tine să faci.

Vladimir Ghika, poză din detenție

-De ce “vagabond”?
– Activitatea lui de apostolat e fantastică. Mai este un termen al lui: liturghia aproapelui. Adică e liturghia în care Îl slujești pe Dumnezeu și e slujirea lui Dumnezeu în aproapele. La un moment dat, își făcuse un fel de baracă într-un cartier de la marginea Parisului, să zic muncitoresc, Villejuif. Oamenii de acolo nu știau nimic despre Dumnezeu, erau atei… Proletariatul în Franța era mult mai puțin religios…. Și stătea acolo în coșmelia aia de 9 pe 3. O împărțise în trei: o parte era camera lui, o parte dispensar și o parte capelă. Și veneau oameniii… Ba la dispensar, că avea studii de medicină, putea să acorde ajutor de primă urgență… Și stăteau de vorbă… Și pe foarte mulți a reușit să-i apropie de Dumnezeu. Acum, normal, în Villejuif există o  biserică… Dar atunci cartierul era chiar ultima mahala a Parisului.

– Pe unde a mai fost, în afară de Franța?
– Fusese la un moment dat numit de Roma responsabil cu congresele euharistice. Și mergea în diverse locuri prin lume, în nordul Africii, în America Latină… Și așa a ajuns, indirect să spunem, și prin Japonia, unde a stat de vorbă cu împăratul.

– Și l-a binecuvântat cu spinul…
– Și l-a binecuvântat cu spinul. Într-adevăr, împăratul își dorea foarte mult un copil și după un an chiar a avut un copil, actualul, care și-a dat demisia…

“N-a plecat, că a zis că e nevoie de oameni în România…”

-Deși apostol vagabond, Monseniorul n-a plecat din România, după venirea comuniștilor.
– Fusese hirotonit în Franța, în arhidieceza de Paris, ca preot misionar. Era un statut special, care se potrivea cu firea lui. El a fost făcut preot la 50 de ani. Și în 1939 a venit în România. Primul lucru: refugiații polonezi. Au venit valuri-valuri. Trebuia să-i ajute cineva. Și a stat pentru ei. Apoi s-au înrăutățit lucrurile și aici. Mergea prin închisori și i-a ajutat pe evrei și pe tot felul de persoane care se aflau în închisori și aveau nevoie de ajutor. Apoi, după ce au venit comuniștii, putea să plece când a plecat regele Mihai, în 1947. N-a plecat, că a zis că e nevoie de oameni în România… I-a zis familiei că poate mai târziu pleacă, să se liniștească… Au mai încercat o dată să îl mai scoată din țară.

– Cum trăia în București?
– În ultima vreme, stătea la fratele lui, într-un apartament. Făcea liturghia în casă, după ce s-a închis biserica. Și venea la el atâta lume, pentru sfaturi, pentru ajutor. Incredibil. Sau se ducea el, pe la tot felul de bolnavi. Avea un copil bolnav la care se mai ducea, chipurile, ca să joace șah. Nu avea genul ăsta, că vin să te converstesc. Era foarte deschis, așa, și știa cum să-l ia pe om ca să-i facă bine. Nu să se simtă omul forțat. Avea un umor absolut remarcabil. Din ăsta fin, așa, amabil, dar cu foarte mult haz.

Celulă din Fortul 13

– Vladimir Ghika e român, al nostru, sau e universal?
– Orice om bun e universal. Dar el în mod special, că a și trăit prin Europa, cu mare deschidere pentru unirea bisericilor, pentru cunoaștere reciprocă, în primul rând. Că latinii nu știau nimic de bizantini, și nici bizantinii despre latini, pe vremea aia. El a tradus pentru francezi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. A primit de la Vatican, ceea ce era foarte rar, permisiunea de a oficia în ambele rituri. Știa să celebreze și, și. Făcea din când în când chiar și la francezi, ca să facă lumea ortodoxă cunoscută.

– Ce-ați aflat despre perioada când a fost închis la Fortul 13, Jilava?
– Sunt o serie de mărturii, de la oameni care au stat cu el în închisoare. Mai întâi, a fost arestat pentru că a ținut legătura cu Papa. E foarte important să fii în comuniune. Legătura asta nu e o chestie de obediență, e o chestie de trăire în comuniune. El având relații, cunoștințe pe la ambasade, a reușit să țină legătura cu cei care erau locțiitori de episcopi, vicari. Se făcea un lanț de numiri, locțiitorul de episcop îi numea pe alți trei, care să-i țină locul, în caz că va fi arestat. Încercau să-i țină secreți. Dar în același timp lumea trebuia să știe cui să se adreseze. Și-atunci Monseniorul Ghika îi ajuta să țină legătura cu Roma. Din cauza asta a fost arestat, acuzat de spionaj. Dar el ținea legătura doar pe chestii bisericești.

– Ce s-a întâmplat după arestare?
– A fost foarte mult chinuit în închisoare ca să spună cum, cine l-a ajutat. Sunt înregistrări din timpul interogatoriilor. A fost foarte mult chinuit. Nu l-au mai interogat o vreme ca să nu moară. A fost torturat groaznic. Nu doar bătut. Ei aveau și sadismul să vadă la ce e mai sensibil cineva, de ce îi e cel mai tare frică… Lui i-au făcut, printre altele multe, un fel de spânzurătoare. Îl ridica cu o chestie electrică și doar când era aproape să moară îl elibera. De vreo 70 de ori i-au făcut chestia asta. Adică niște chestii cumplite la anchetă.

– Și a cedat?
– Nu, n-a băgat pe nimeni. Era și foarte în vârstă. Fragil ca sănătate a fost toată viața. Ce-a putut să realizeze, ca apostolat, e uluitor pentru cât de fragil era. Practic, avea cam jumătate din fiecare plămân, operat de diverse. Totuși, în închisoare, îi susținea pe toți. Le ținea… nu predici. Fie organiza o rugăciune, să spunem rozariul împreună. Sau azi medităm despre cum s-a dus Maica Domnului în vizită la vara sa Elisabeta, explica puțin ce înseamnă asta… Dar și le povestea, din locurile pe unde a umblat.

– Ce le povestea?
– De prin Japonia, din nordul Africii, și cum era la Paris… Pentru oameni era formidabil. Erau închiși într-o mizerie de nedescris. Iar la Jilava nu era aer… Cumva, clădirea e sub pământ. Și cu geamurile blocate. Pur și simplu se sufocau. A contat foarte mult pentru oameni, mulți își aduc aminte cum a fost cu ei, cum i-a susținut.  Cum le povestea el frumos pe unde a fost, pe cine a cunoscut, cu cine-a umblat, ce a văzut. Și ei uitau de rele. A fost o dăruire pentru ceilalți continuă, toți povestesc. Era acolo un evreu sionist, Theodor Lavi. A scris o carte, “Nu a fost pisica neagră”. Lavi a fost cel care l-a și vegheat, când a murit. Când a murit era acest domn evreu, lângă el, un preot ortodox. Un muftiu musulman care era arestat și le cârpea hainele la toți. Așa că deschiderea lui universală s-a manifestat până în momentul morții.

– Avea asupra lui spinul relicvă și la Jilava.
– La un moment dat, deținuții au fost scoși pe hol, dezbrăcați la piele, percheziționați. Atunci a fost găsit spinul. Era un coridor imens, un curent îngrozitor, era iarnă. Prima dată, s-a îmbolnăvit, era să moară. Și-a revenit. Dar a doua oară când s-a îmbolnăvit și n-a mai scăpat. E foarte curioasă istoria spinului, un gardian a găsit relicva. A întrebat ce e și s-a speriat. A luat el spinul. Dar pe urmă știu că relicva s-a regăsit cumva dată în depozit. Cred că l-a răsplătit Dumnezeu pe gardianul ăla.

Spinul relicvă pe care Fericitul Ghika l-a păstrat și în închisoare

“Doamne, ești atât de aproape de mine… Iar eu de Tine, atât de departe”

Preotul Francisc Ungureanu se ocupă de dosarul despre minunile Fericitului Ghika

Pr. Francisc Ungureanu: “Urmează să dovedim că Monseniorul a ajuns în Paradis

“Fericit înseamnă că Vladimir Ghika poate fi venerat pe plan local, adică în România și în câteva locuri din Franța, adică în acele locuri unde a lucrat, unde este cunoscut”, explică preotul Francisc Ungureanu, care se ocupă de dosarul de postulatură al Monseniorului.

Următoarea etapă a procesului este canonizarea: “practic, martiriul rămâne ca martiriu, dar trebuie certificată, să spunem așa, cu ghilimele, prezența acestui martir în Paradis. Sună interesant, nu? De aceea, e și greu de spus. Adică e nevoie de o demonstrare că martirul poate să mijlocească o minune. Abia apoi este declarat sfânt și are dreptul la cult oriunde în Biserică”.

Documentăm minunile lui Vladimir Ghika”

Părintele Ungureanu a adăugat că “Vladimir Ghika a demonstrat deja că poate mijloci minuni și din timpul vieții. O minune este un fapt care nu are nici o explicație logică, naturală. Un fapt inexplicabil științific și demonstrat că s-a petrecut prin mijlocirea martirului. Acum suntem în perioada de documentat minuni. Sunt multe mărturii.  Cele mai multe legate de vindecări miraculoase. Pentru că acela este momentul în care omul se deschide spre Dumnezeu, îi cere ajutorul. Dar încă nu am ajuns la acel eveniment care să aibă cu adevărat greutatea necesară și să fie complet inexplicabil științific”.

Fortul 13, un altar în celula morții

Fosta închisoare comunistă Jilava a devenit muzeu și poate fi vizitat. În celula unde a stat Monseniorul Ghika a fost amenajat un altar simplu, lângă care arde în continuu o candelă.

Holul pe care a fost pierdut spinul relicvă, camera neagră, fără ferestre, de un întuneric total, camera mereu inundată, unde deținuții erau ținuți cu picioarele în apă, carcere, paturi, zeghe, cătușe, chiar și sârma ghimpată a fostei temnițe, toate s-au păstrat. Pe ziduri pot fi citite încă inscripțiile scrijelite de deținuți pe ziduri.

Cristian Micu, pe holul unde a fost percheziționat Vladimir Ghika

Vechea închisoare, ne-a explicat Cristian Micu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Jilava, se numește Fortul 13, pentru că face parte din centura de apărare a Bucureștiului, gândită de Carol I și generalul belgian Henri Brialmont.

“Închisoarea aceasta era sfântă”

Fortul 13, Jilava

În anul 2012, Fortul 13 a fost declarat monument istoric de tip A, de valoare națională și universală. Iar în anul 2014, a fost declarat monument al luptei contra totalitarismului. “Unicitatea Fortului 13, în sistemul închisorilor comuniste, este că pe aici au trecut toți opozanții regimurilor aflate la putere de la 1900 la 1989”, a precizat Cristian Micu.

Monseniorul Ghika a fost arestat în 18 noiembrie 1952 și dus la Jilava. Procesul a avut loc un an mai târziu. A decedat în 16 mai 1954. Avea 81 de ani. În memoriile sale, un fost deținut își amintește că Vladimir Ghika le-a spus, într-o seară: “Închisoarea aceasta era sfântă și noi nu bănuiam”.

 

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | „Sfinții sunt printre noi. Dumnezeu îi scoate la iveală când vrea”. Interviu cu Francisca Băltăceanu, care a lucrat la dosarele celor șapte episcopi martiri români pe care Papa Francisc îi va beatifica în timpul vizitei în România

Close
Închide
  Close