VIDEO/”Caricaturistul vedetelor” desenează contra-cost la petreceri. Face 50 de euro în trei minute!

Comentează
Gogu Neagoe, olteanul care realizează caricaturi în timp record la evenimente mondene

Și-a publicat prima caricatură în 1994, însă Gogu Neagoe, caricaturistul vedetelor, așa cum mai este numit, a început să traseze linii cu creionul pe blocul de desen încă de la grădiniță. Atunci le făcea portretele colegilor și educatoarei, iar acum realizează, în timp record, caricaturi la evenimente mondene, dar și particulare. Lucrările sale se vând cu sume cuprinse între 50 și 2.000 euro.

Gogu Neagoe este originar din Slatina și a descoperit că îi plac artele încă din copilărie, iar acum își folosește talentul său pentru a oferi participanților la evenimente private și mondene amintiri haioase, executându-le contra cost caricaturi. Pentru a avea cât mai mult succes, Gogu Neagoe se promovează intens pe rețelele de socializare.

“Caricaturist, realizez caricaturi pentru evenimente, petreceri. Asteptăm cu interes să răspundem la toate întrebările legate de caricaturi mărturii personalizate la evenimentele din anul 2017”, sună anunțul său de prezentare.

Și cum organizatorii de evenimente își doresc să ofere invitaților lor amintiri inedite, Gogu Neagoe se bucură de mare succes.

“Îmi doresc să realizez aceste amintiri pentru participanții la evenimente și mă bucur atunci când ei sunt încântați de rezultatul final al lucrării. Dintre 150 de persoane care participă la un eveniment nu toate își doresc o caricatură, doar 130 de oameni vor să plece cu o astfel de amintire. În medie, realizarea unei lucrări durează cam de la trei până la opt minute, în funcție de persoana care stă în fața mea, de complexitatea trăsăturilor. Este un fel de portret - robot nu chiar atât de pretențios”, a explicat Gogu Neagoe.

În perioada sărbătorilor, cei mai mulți olteni își doresc să ofere apropiaților un cadou inedit, astfel că apelează la Gogu Neagoe pentru realizarea unei caricaturi. Pentru acest dar special, doritorii trebuie să scoată din buzunar între 50 și 2.000 euro, cele mai scumpe fiind cele color, realizate cu cărbuni și vopseluri speciale.

Caricaturi de Cartea Recordurilor

În anul 2004, Gogu Neagoe și-a dorit să facă ceva inedit în cariera sa, astfel că a intrat în Cartea Recordurilor realizând prin telefon 131 de caricaturi, bazându-se pe indicațiile interlocutorilor pentru realizarea lucrărilor.

Caricaturistul oltean a intrat din nou în Cartea Recordurilor după ce timp de patru ani a realizat caricaturi ale personalităților din politica internațională, imaginile fiind surprinse pe 12 role de film cinematografic, ce se întindeau pe doi kilometri și cu o greutate de peste trei tone. Gogu Neagoe este, din anul 2006, membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România, iar în 2008 a devenit membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice Unesco din Germania.

Pasiunea sa pentru desen și-a descoperit-o în copilărie, pe vremea grădiniței când obișnuia să își surprindă educatoarea cu portrete ale acesteia, dar și ale colegilor săi.

“La primul meu desen toată lumea a rămas surprinsă. Eram mic și foarte talentat, spunea lumea. Îmi plăcea să desenez și acea plăcere a rămas și după trecerea anilor. Când am realizat o reuniune cu colegii de grupă, am realizat o expoziție surpriză cu caricaturile colegilor mei. Au fost impresionați și eu am fost foarte bucuros că le-am putut oferi o astfel de bucurie”, a povestit caricaturistul oltean.

De-a lungul anilor, a lucrat alături de Ștefan Popa Popa’s și cu Gabi Bratu pe care îl consideră modelul său.

Citește și: REPORTAJ/Levente Polgar, ultramaratonistul fără o mână, oferă zilnic kilometri de generozitate şi patriotism| VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
11:58
Grupul Ferrero va deschide la Timișoara o fabrică de ultimă generație
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!