VIDEO/Istoria văzută prin ochii bătrânului cizmar. De la întreprinderea Kirov la micul atelier din pasaj, via cooperativa de stat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Când îl văd lucrând în atelierul său din Pasajul Englez, dintre Calea Victoriei și strada Academiei, străinii se minunează. Dacă turiștii rămân cu gura căscată și apreciază ce face, nu același lucru se poate spune despre români. Tot mai puțini clienți vin cu pantofii la reparat. Invazia încălțămintei produse în China se resimte în atelierele de cizmărie. Meșterii spun că mulți români au ajuns să prefere încălțămintea de unică folosință.
Cuprins:
Meșterul Constantin Ionescu are 77 de ani și este unul dintre cei mai bătrâni cizmari din București care încă mai lucrează. Inițial a vrut să urmeze Facultatea de Medicina Veterinară, dar s-a răzgândit, dându-și seama că viitorul lui ar fi fost la țară.
A ajuns cizmar dintr-o întâmplare și fiindcă avea talent la desen. “Când eram copil, un fin de-al părinților mei m-a întrebat de ce nu mă fac modelier. A văzut că aveam talent la desen. Și mi-a zis că aș putea să desenez, să creez un model de pantof, de cizmă, de săndăluță. Și m-a dus la Școala Profesională, undeva lângă Spitalul Bucur. Era o școală profesională bună. Iar după aceea am fost repartizat la întreprinderea Kirov”, povestește Constantin Ionescu. Întreprinderea se afla pe cheiul Dâmboviței, în apropierea actualului Colegiu Tehnic Petru Rareș. Aici, la 1947, funcționa Școala de Textile și Pielarie Kirov”, povestește Constantin Ionescu.
“Un pantof frumos sau o ghetuță frumoasă sunt greu de găsit”
La 18 ani, Constantin Ionescu lucra la Întreprinderea Kirov, în cadrul secției de creație, iar în 1969 a plecat la Cooperativă. “Fiecare cooperativă avea câte o secție de creație. Creau modele, le multiplicau și le băgau în producție, pentru mică serie, pentru comenzi și tot așa”.
În 1990 a decis să lucreze pe cont propriu și a deschis un atelier de mică producție, care a funcționat doar puțin timp. “Înainte făceam lucruri frumoase, care plăceau și celui care le executa, și clientului. Acum, piața este invadată de încălțăminte de unică folosință. Noua generație nu poate să facă diferența între produse: îi place un pantof, îl ia, îl poartă un sezon și gata, la Glina ( groapa de gunoi- n.r.) cu el. Un pantof frumos sau o ghetuță frumoasă ori de bună calitate sunt greu de găsit”, mai spune meșterul.
Meseria în care câștigul depinde de sezon
Constantin Ionescu a prins vremuri grele în meseria sa. A avut colegi care au ajuns în închisoare din cauza unei bucăți de piele pentru încălțăminte.
“Până în 1989, aurul și pielea au fost monopol de stat. Dacă te prindea ( Poliția- n.r.) cu o bucată de aur sau cu un inel de aur, erai pasibil de pedeapsă. Am avut colegi... unuia, pentru o pereche de pantofi, pe care-i făcuse să-i vândă și el, i s-au dat doi ani și i-a făcut la Poarta Albă, la penitenciar”, povestește meșterul cizmar.
Din 1996, meșterul Ionescu lucrează în atelierul său din Pasajul Englez. Din producție s-a reprofilat pe reparații marochinărie și încălțăminte. Sunt zile când câștigă doar 15 lei. Câștigul diferă în funție de sezon. Sezonul mai bun e primăvara spre vară și toamna. Meșterul Ionescu, ca și alți colegi de breaslă de-ai săi, au de plătit la stat fel de fel de taxe. El încă mai speră ca autoritățile să aprecieze astfel de meserii la adevărata lor valoare. Să le respecte și să nu-și dorească să pună lacătul pe ele.
În același pasaj, la câțiva metri de atelierul de încălțăminte al lui Constantin Ionescu lucrează meșterul Nicu, cel mai bătrân pălărier din București.
Citește și:
Guvernul va repara haosul creat de Declarația 600 printr-o nouă ordonanță de urgență. Termenul privind prima plată va fi amânat la rândul său
Masterplanul de Transporturi împarte România în două: ”bogata” din sud și sud-vest și ”săraca” din nord și nord-est
