La Congres au fost înscriși 24 de candidaţi, pentru funcțiile de președinte executiv, secretar general și 16 posturi de vicepreședinte.
Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte executiv, iar pentru cea de secretar general şi-au depus candidatura Codrin Ştefănescu şi Marian Neacşu.
Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu s-au retras, acuzând că votarea a început cu mult timp înainte de startul oficial.
În urma votului de sâmbătă, premierul Viorica Dăncilă devine ”numărul doi” în partid. Ea a anunțat deja că va renunța la șefia Organizației de Femei, unde favorită este Rovana Plumb.
Noua conducere a PSD, aleasă la Congresul Extraordinar din 10 martie, este:
Președinte executiv: Viorica Dăncilă
Secretar general: Marian Neacșu
Regiunea Bucureşti-Ilfov: Gabriela Firea şi Robert Negoiţă
Regiunea Sud-Vest: Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu
Regiunea Muntenia: Carmen Dan și Adrian Ţuţuianu
Regiunea de Sud-Est: Mirela Furtună şi Marian Oprişan
Regiunea Nord-Est: Doina Fedorovici şi Gabriel Vlase
Regiunea Nord-Vest: Doina Pană şi Gabriel Zetea
Regiunea Vest: Natalia Intotero şi Mihai Fifor
Regiunea Centru: Roxana Mînzatu şi Bogdan Trif
Peste 4.000 de delegați social-democrați, veniți din toată țara, și-au ales o nouă echipă de conducere pentru Liviu Dragnea. Congresul a fost convocat de președintele PSD, imediat după ce Mihai Tudose și-a pierdut încrederea partidului și a fost schimbat la Palatul Victoria cu Viorica Dăncilă.
Citește și: VIDEO/Fosta unitate militară în care au fost executați soții Ceaușescu va fi reamenajată. Un mall se va construi în apropiere