De Andreea Radu,

„Partidele proeuropene din Parlament spun că au refuzat dialogul cu Partidul Democrat din cauza că au o problemă cu mine, eu fiind preşedintele partidului. Vreau să îndepărtez acest obstacol pentru viitor şi vin cu o decizie prin care să fie clar că Partidul Democrat nu este dependent de un singur om, nu este dependent de mine. Mi-am depus astăzi mandatul de preşedinte al partidului şi le-am propus colegilor să organizeze cât mai curând congresul partidului pentru a alege o nouă conducere şi a aproba un nou program politic”, a scris Vlad Plahotniuc într-un mesaj postat pe Facebook.

Plahotniuc a mai scris că a luat această decizie și pentru că Partidul Democrat „are nevoie de un nou proiect politic în opoziție, un proiect care să fie elaborat după noile realități, de o nouă echipă de conducere”.

„Cât ține de mandatul de deputat, acest mandat vizează în primul rând respectarea votului pe care l-au dat oamenii, fiind mandatul care a acumulat cel mai mare număr de voturi în Moldova, la alegerile din februarie. Nu doresc acest mandat pentru imunitate sau pentru altceva, este însă mandatul dat de oameni și orice decizie pe această temă urmează să fie luată de mine împreună cu ei, este mandatul care aparține cetățenilor din Nisporeni, nu mie sau altcuiva”, a subliniat milionarul moldovean.

Pe 15 iunie, PDM a confirmat printr-un comunicat de presă că Vlad Plahotniuc a plecat din țară.

Plahotniuc, despre care nu se ştie unde se află exact, a explicat după fuga sa într-o postare pe Facebook că nu se poate întoarce pentru că Republica Moldova „nu este o ţară sigură” pentru el, potrivit Agerpres.

Recent, vicepreşedintele PDM, Andrian Candu, a declarat într-un interviu că Plahotniuc se află la Londra, împreună cu familia sa şi că el s-a văzut cu acesta în capitala Marii Britanii.


Cum au economisit estonienii 140 de ani de muncă. Țara cu toate serviciile online oferă experiența lor gratuit, oricui vrea să implementeze sistemul | CORESPONDENȚĂ DIN TALLINN (4)


Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 14 noiembrie 2019. Săgetătorii au nevoie de răbdare
HOROSCOP

Horoscop 14 noiembrie 2019. Săgetătorii au nevoie de răbdare