Iohannis i-a primit pe Nunţiul Apostolic în România, monseniorul Giampiero Gloder, pe ambasadorul agreat al Republicii Chile, Julio Antonio Bravo Iubini, şi pe ambasadorul agreat al Federaţiei Ruse, Vladimir Gheorghievici Lipaev, potrivit comunicatului.

Administrația Prezidențială vorbește despre discuțiile lui Iohannis cu Giampiero Gloder și Julio Antonio Bravo Iubini, dar nu face nicio mențiune despre ambasadorul rus Vladimir Lipaev.

„În cadrul discuţiilor cu monseniorul Giampiero Gloder au fost evidenţiate principalele repere în relaţia bilaterală recentă, precum cele două vizite apostolice în România, efectuate de Sanctitatea Sa Papa Francisc în anul 2019 şi, în urmă cu 25 de ani, de Papa Ioan Paul al II-lea. Nivelul foarte bun al relaţiei bilaterale reprezintă o bază solidă pentru continuarea cu rezultate pozitive a proiectelor comune, în particular în domeniile social, cultural, dar şi privind educaţia şi sănătatea”, precizează Administrația Prezidențială.

De asemenea, șeful statului i-a urat succes ambasadorului Republicii Chile în îndeplinirea noului mandat, exprimându-şi interesul pentru intensificarea relaţiilor româno-chiliene, precum şi pentru dezvoltarea iniţiativelor de colaborare sectorială.

Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește la București, predă la „Coșbuc” și scrie poezii în română: „Colegii îmi sunt tare dragi. Îi scuip pe toți, să nu-i deochi” | Interviu
Recomandări
Andrew Davidson-Novosivschei, americanul care trăiește la București, predă la „Coșbuc” și scrie poezii în română: „Colegii îmi sunt tare dragi. Îi scuip pe toți, să nu-i deochi” | Interviu

„La rândul său, ambasadorul Julio Antonio Bravo Iubini a salutat relațiile foarte bune cu România și a reiterat angajamentul pentru identificarea unor noi oportunități de cooperare între cele două state, menționând importanța vizitei oficiale a președintelui României în Republica Chile pentru aprofundarea legăturilor dintre cele două state, inclusiv la nivel cultural”, se mai arată în comunicat.

Cine este Vladimir Lipaev, noul ambasador al Rusiei în România

Pe 16 aprilie, președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev ambasador al Federației Ruse la București. Vladimir Lipaev s-a născut în 1959, vorbește germană, engleză și franceză. Diplomatul a lucrat în diferite funcții în aparatul central al Ministerului de Externe al Rusiei și în străinătate.

A absolvit Institutul de Relații Internaționale din Moscova și a ocupat funcții atât în capitala Rusiei, cât și în străinătate, inclusiv în Norvegia și Germania.

El a lucrat pentru Ministerul rus al Afacerilor Externe din 1981. Între 2021 și 2023, a condus misiunea diplomatică a Rusiei în Estonia. El a fost expulzat din Estonia ca răspuns la expulzarea de către Rusia a ambasadorului Estoniei la Moscova.

Vladimir Lipaev l-a înlocuit pe Valeri Kuzmin în funcția de ambasador al Rusiei în România. Misiunea lui Kuzmin trebuia să se termine pe 23 aprilie, dar a plecat mai repede, pe 11 aprilie, după moartea soției sale. Kuzmin a fost ambasador în România în perioada 2016-2024.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Gggga   •   21.06.2024, 09:42

Atat timp cat nu s-au rupt relatiile diplomatice si noi se ei avem nevoie de ambasade. Si motive serioase deocamdata nu sunt. ,,afara *** din tara"suna a populism ieftin ,de ***. Sau postezi pentru a te afla in treaba.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   20.06.2024, 22:47

De ce trebuie să aibă România ambasadă în Rusia? Afară cu porcii din țară. Să se ducă să dea ortul pentru Lider pe front.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica Ralucăi Moianu, Mara, a uimit pe toată lumea când a anunțat că s-a măritat și e însărcinată, la doar 19 ani, cu un bărbat cu 14 ani mai mare. Acum, cele mai noi imagini cu cuplul au stârnit valuri de reacții! Cum s-au afișat cei doi / FOTO
Unica.ro

Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Viva.ro
Aparițiile Laurei Vicol sunt mereu impecabile și dă mii de euro doar pe un palton. Uluitor câți bani a cheltuit în doar 3 zile, la magazine de lux și ce s-a mai aflat acum
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
Libertateapentrufemei.ro
Femeile din viața lui Marius Tucă! Peste soția lui, Neguța, nu au trecut deloc anii. Ce apariție superbă!
„Pereții nu vor mai fi ai noștri”. Locatarii unui bloc din Sibiu au refuzat reabilitarea termică cu bani din PNRR de teama UE
Adevarul.ro
„Pereții nu vor mai fi ai noștri”. Locatarii unui bloc din Sibiu au refuzat reabilitarea termică cu bani din PNRR de teama UE
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Elle.ro
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Ce a spus Alexandra, mama Biancăi Censori, după ce fiica ei s-a dezbrăcat complet pe covorul roșu de la Premiile Grammy 2025. Pozele cu soția lui Kanye West s-au viralizat în doar câteva minute în toată lumea!

Afacere ilegală cu zeci de kg de droguri, în clădirea unui fost liceu din Capitală. Dealerii lucrau non-stop, în ture, şi dădeau cu 10 lei doza: "Se vinde la greu!"
Observatornews.ro
Afacere ilegală cu zeci de kg de droguri, în clădirea unui fost liceu din Capitală. Dealerii lucrau non-stop, în ture, şi dădeau cu 10 lei doza: "Se vinde la greu!"
Horoscop 8 februarie 2025. Săgetător: Propuneri surprinzătoare îți pot schimba viața – fii pregătit!
HOROSCOP
Horoscop 8 februarie 2025. Săgetător: Propuneri surprinzătoare îți pot schimba viața – fii pregătit!

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI