Vladimir Putin a promulgat legea care interzice schimbarea de sex în Rusia

 10 comentarii
Arhiva foto

Legea care interzice în Rusia schimbarea de sex atât ca act medical, cât şi în documentele de identitate oficiale a fost promulgată luni, 24 iulie, de către președintele Vladimir Putin, scrie agenția spaniolă de presă EFE, potrivit Agerpres.

Măsura este menită să prevină degenerarea copiilor şi adulţilor ruşi, susține parlamentul rus, dar legea a trezit o serie de îngrijorări grave în rândul comunității LGBT.

Actul normativ a fost adoptat pe 14 iulie în unanimitate de camera inferioară a parlamentului, Duma de Stat, şi cinci zile mai târziu de Senat.

În Rusia va fi astfel interzisă orice intervenţie medicală, atât chirurgicală, cât şi medicamentoasă, pentru schimbarea sexului. Vor fi permise doar intervenţiile medicale pentru tratarea unor anomalii congenitale, a afecţiunilor genetice şi endocrine asociate cu formarea alterată a organelor genitale la copii, în urma deciziei unei comisii de experţi.

Totodată, noua lege interzice adopţiile de copii pentru persoanele care au efectuat o operaţie de schimbare de sex şi anulează căsătoriile dacă unul dintre soţi a recurs la o astfel de operaţie. Reforma constituţională rusă din 2020 a stabilit conceptul de căsătorie ca fiind exclusiv uniunea între un bărbat şi o femeie.

Viceministrul rus al sănătăţii, Oleg Salagai, a anunţat în iunie anul trecut că în Rusia existau atunci 996 de cereri de schimbare de sex. Între 2018 şi anul trecut mai mult de 2.700 de ruşi şi-au schimbat sexul în documente.

Transsexualii denunță „un genocid" împotriva lor și iau în calcul să părăsească țara

Transsexualii ruşi se tem acum de tot mai multă „represiune" şi mulţi dintre ei văd ca singură soluţie plecarea din Rusia.

„Ca primă politiciană transsexuală în Rusia, pot spune că această lege nu este doar discriminatorie, ci ea interzice însăşi existenţa persoanelor trans în Rusia. Este un genocid împotriva transsexualilor", a susţinut, într-o declaraţie acordată EFE, Iulia Alioşina, care candidează pentru postul de guvernator al regiunii siberiene Altai.

În acest timp, Maksim, un transsexual ce colaborează cu Centrul-T, principala organizaţie neguvernamentală care sprijină persoanele transsexuale și non-binare din Rusia, spune că şi-a făcut „planuri să emigreze în Spania", întrucât consideră că „Rusia se degradează în marş forţat".

„Modul în care acești oameni își văd viitorul se prăbușește", a declarat Yan Dvorkin, șeful Centrului-T, într-un interviu acordat luna aceasta cotidianului rus independent The Moscow Times.

Legea este cel mai recent pas în limitarea drepturilor comunității LGBTQ+ din Rusia, în cadrul unui efort al autorităților de a promova ceea ce numesc „valori tradiționale" în detrimentul liberalismului occidental.

La sfârșitul anului trecut, Rusia a adoptat o lege care interzice „propaganda" relațiilor și stilurilor de viață LGBT către toate vârstele, interzicând efectiv afișările publice și relatările din presă cu privire la persoanele care nu sunt heterosexuale.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    Silvia06 25.07.2023, 02:01

    ?

  • Avatar comentarii

    bituca 25.07.2023, 08:35

    In ritmul asta o sa plece toti din Rusia.

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 25.07.2023, 08:59

    Aici ii dau dreptate

  • Avatar comentarii

    dante69 25.07.2023, 10:44

    Iată că Putin ia și decizii bune. In autocrațiile progresiste cetățenii spre neplăcuta lor se trezesc cu niște legi aberante impuse, după care urmează inchiziția: ești de acord cu dogma justificatoare ori devii paria daca ai alta opinie.

  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 25.07.2023, 11:01

    In sfarsit un lucru bun in Rusia.

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Mirela Vaida si copiii ei
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
09:48
Aglomerație la metrou în București, pe „linia corporatiștilor”, după ce șapte trenuri de pe M2 au fost retrase pentru revizie
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
09:22
Ioana Năstase, replică pentru Brigitte Pastramă. Fosta soție a lui Ilie Năstase face noi dezvăluiri: „Nu știe nimeni mai bine decât mine ce s-a întâmplat”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!