„Vă rugăm să acceptați profundele mele condoleanțe pentru numeroasele victime umane și distrugerile pe scară largă cauzate de un cutremur puternic din țara dumneavoastră”, i-a transmis Putin președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

„Suntem pregătiți să oferim asistența necesară în acest sens”, a adăugat Putin.

Într-un mesaj similar transmis președintelui sirian Bashar al-Assad, Putin a spus că Rusia împărtășește „tristețea și durerea celor care și-au pierdut persoanele dragi” și a asigurat că țara sa este pregătită să ofere ajutor.

Ministerul rus pentru Situații de Urgență a anunțat că are două avioane IL-76 cu 100 de salvatori care sunt gata să zboare în Turcia, dacă este necesar.

Rusia menține relații strânse atât cu Siria, cât și cu Turcia. Putin l-a susținut pe Bashar al-Assad în războiul civil din Siria și este apropiat de Erdogan, a cărui țară este membră NATO și care a căutat să medieze negocierile de pace în războiul din Ucraina, notează Reuters.

Două seisme puternice au zguduit luni, 6 februarie, Turcia, soldate cu moartea a sute de persoane. Primul cutremur de 7,8 grade pe scara Richter a avut loc la ora 04:17 dimineață, în partea de sud a țării, în provincia Gaziantep. Seismul a fost urmat de o replică de peste 7 grade, la ora 13.25, la o distanță de circa 100 de kilometri de epicentrul primului.

Primul cutremur a provocat distrugeri masive şi în nordul Siriei, unde au fost anunțate peste 500 de decese.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Terro1 06.02.2023, 18:46

va rugam dl putin sa trimiteti ajutoare si in ucraina si acolo e cutremur si nu se mai termina

Avatar comentarii

lagardere_72 07.02.2023, 11:36

Și ce trimite ca ajutor? Niște tancuri?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.