Discurs dificil despre democrație chiar în fața liderului rus

În timpul întâlnirii, Pașinian a vorbit deschis despre sistemul politic din Armenia și despre modul în care funcționează democrația în țara sa.

„Știți că Armenia este o țară democratică, iar la noi există constant procese politice, ceea ce a devenit deja ceva obișnuit. De fapt, avem alegeri de două ori pe an, inclusiv alegeri municipale, care sunt foarte politizate, pentru că oamenii votează pentru sau împotriva partidelor politice”, a spus acesta, explicând că alegerile au loc frecvent și că oamenii pot vota liber pentru sau împotriva partidelor.

Premierul armean a insistat și asupra libertății internetului din țara sa, subliniind un contrast clar.

„Există și cetățeni care cred că în Armenia există prea multă democrație. Pentru noi, aceasta este o chestiune de principiu. Rețelele sociale, de exemplu, sunt 100% libere, fără nicio restricție, iar mulți oameni nu consideră că este prea mult. În general, nu avem deținuți politic”, a declarat el.

Mesaj cu subînțeles pentru Putin: „Puterea vine de la oameni”

În timp ce Pașinian vorbea, Putin a fost surprins făcând mai multe gesturi care au atras atenția: s-a foit, s-a uitat în jos, și-a mișcat constant picioarele și părea vizibil tensionat. În sală se aflau și alți oficiali ruși, inclusiv ministrul de Externe Serghei Lavrov, care au urmărit scena fără intervenții.

În același discurs, premierul armean a mers mai departe și a făcut o aluzie directă la regulile democratice din țara sa, sugerând elegant că puterea nu se decide în afara votului și că nici influența Moscovei nu poate schimba aceste reguli.

„La aceste alegeri pot participa doar cetățenii care au exclusiv cetățenie armeană. Cu tot respectul, persoanele cu pașaport rusesc, conform Constituției Armeniei, nu pot candida nici pentru funcția de deputat, nici pentru cea de prim-ministru”, a spus el.

Mesajul a fost interpretat de unii observatori ca o aluzie directă la sistemul de putere din Rusia.

Rusia impune restricții tot mai dure asupra internetului

La începutul lunii martie, locuitorii din Moscova și Sankt Petersburg s-au confruntat cu întreruperi ale internetului mobil, explicate oficial prin nevoia de a preveni atacuri cu drone.

Ulterior, autoritățile din Rusia au tăiat internetul mobil în Moscova și multe alte orașe din țară „din motive de securitate”. Totodată, Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a anunțat că aceste întreruperi de internet vor dura „cât va fi necesar”, dar și că sunt făcute „în strictă conformitate cu legislația în vigoare”.

În paralel, guvernul rus a început să ia măsuri împotriva utilizării VPN-urilor, folosite de cetățeni pentru a evita cenzura online.

„Avem obligația de a reduce utilizarea VPN-urilor”, a declarat ministrul Dezvoltării Digitale, Maksut Shadayev, potrivit Moscow Times.

În cadrul aceleiași întâlniri, Putin a transmis că aderarea Armeniei la Uniunea Europeană este „pur și simplu imposibilă”, invocând apartenența țării la uniunea vamală dominată de Moscova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.