„Astăzi avem o decizie semnificativă a justiției internaționale. Într-un caz care are perspective reale”, a declarat Zelenski, în discursul său video de vineri seară, adresat națiunii. „Aceasta este o decizie istorică ce va duce la o tragere la răspundere istorică”, a precizat președintele ucrainean.
El a mai declarat că investigațiile din țara sa au sugerat, de asemenea, că Kremlinul a avut o implicare directă în deportarea forțată a copiilor ucraineni în Rusia.
„În cadrul procedurilor penale derulate de către ofițerii noștri de aplicare a legii, au fost deja înregistrate peste 16.000 de cazuri de deportare forțată a copiilor ucraineni de către ocupant. Dar numărul real, complet al deportaților ar putea fi mult mai mare”, a declarat el.
„O astfel de operațiune criminală ar fi fost imposibilă fără ordinul celui care se află la cârma statului terorist”, a subliniat liderul de la Kiev, referindu-se la președintele rus.
Zelenski a continuat prin a mulțumi CPI și procurorului-șef, Karim Khan. El a calificat deportarea forțată a copiilor ucraineni în Rusia drept „malefică”.
Până în prezent, oficialii ucraineni au reușit să aducă înapoi acasă 300 de copii care fuseseră deportați cu forța în Rusia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_784718d82c6e5b6f35d1b22a29d2759c.jpg)
Afirmațiile lui Zelenski vin după ce CPI a emis, în cursul zilei de vineri, mandate de arestare pe numele președintelui Vladimir Putin și al Mariei Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copiilor, pentru crime de război.
Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a explicat că există motive rezonabile pentru a crede că Vladimir Putin și Maria Lvova-Belova poartă răspunderea penală pentru deportarea forțată în Rusia a sute de copii ucraineni, majoritatea luați din orfelinate și case de copii. „Mulți dintre acești copii, susținem noi, au fost de atunci dați spre adopție în Federația Rusă”, a afirmat Khan, adăugând că o modificare a legii în Rusia, prin decrete prezidențiale emise de Putin, a facilitat adoptarea copiilor de către familii rusești.
Foto: captură video Volodimir Zelenski / Facebook.com
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0195a014c92925489d54c10a6f922efd.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_3b1976f365a60739e2754d0a9f8093d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_465f11cc3dd8a0dfb2ed61c1cb25e431.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7f7310f0cc6bce684b8dc1a47c1f982e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_8df8e2220bfd4fecabf208c6b6a48986.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ac6ef4d62cc5632127b8d70c222137a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_71af6c9a612922a317c68bf3025dbdbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bb957dcf6b73e4cb8e6e29f9d53e5421.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.