Organismul meu nu a reacţionat la citostatice, iar acum s-a instalat deja leucemia. Mi-e greu să accept realitatea şi mă tot întreb cu ce şi când am greşit. Am terminat Academia Navală de Marină Constanţa şi m-am căsătorit. Am doi băieţi de care sunt tare mândru, dar pe care mi-e teamă că nu o să mai apuc să-i văd mari. Doar şase luni. Atât mi-au spus medicii că mai am de trăit. Nu vreau să mă împac cu această idee.
Vreau să lupt şi să trăiesc de dragul copiilor mei. Pentru acest lucru am nevoie de ajutorul dumneavoastră, al celor care citiţi acum aceste rânduri. Singura mea şansă e să ajung la o clinică din Viena, unde tratamentul şi un eventual transplant costă foarte mult, cel puţin 100.000 de euro. Am făcut deja o programare, dar n-am banii necesari. Sper să obţin fonduri prin formularul E112, dar toată procedura este extrem de greoaie, iar eu nu mai am timp. Într-o primă fază, aş avea nevoie de circa 10.000 de euro, ca să pot ajunge în Austria şi să încep un tratament. Vă rog, daţi-mi o şansă. Ajutaţi- mă”. Antonio Ichim, Mangalia
Unde puteţi depune bani:
Persoanele care vor să-l ajute pe Antonio pot depune bani în conturile: RO05RZBR0000060003359316 lei
RO84RZBR0000060009596061 euro
Conturile sunt deschise la Raiffeisen Bank, sucursala Mangalia, pe numele Ichim Antonio
«Ajutaţi-ne cu lemne, haine şi mâncare»
Mă numesc Daniela Cojocaru, am 35 de ani şi sunt o mamă necăjită, cu trei copii, pe care îi cresc singură. Andrei şi Andreea sunt gemeni şi au 9 ani. Mai am o fetiţă mai mică, Denisa, de doi anişori. Locuim în casa mamei mele, la ţară, şi eu muncesc cu ziua pe unde apuc, dar câştig foarte puţin. Încerc să strâng bani pentru lemne şi mâncarea copiilor, dar mi-e tare greu.
Credeţi-mă că sunt zile în care le dau copiilor mei doar margarină pe pâine. Nu am nevoie de bani, ştiu că viaţa e grea pentru toată lumea în această perioadă. Vă rog, dacă puteţi, ajuta- ţi-ne cu lemne, haine şi mâncare, cât să ieşim din iarna aceasta. Zilnic îmi fac griji pentru micuţii mei şi mă doare sufletul că nu le pot oferi o masă îmbelşugată. Daniela Cojocaru, sat Lungeşti, Galaţi
«Fiul meu riscă să fie dat afară din cămin»
Sunt un tată necăjit. Am un băiat la liceu şi nu pot să-i plătesc căminul. M-am împrumutat ca să-i achit restanţele pe lunile trecute, dar pentru decembrie am rămas fără nici un bănuţ. Ca să nu-l dea afară din căminul liceului de chimie din Craiova, trebuie să plătesc urgent 250 de lei. Eu am o pensie mică şi nu pot să-l ajut. Administratorul i-a spus băiatului că nu poate să-l mai păsuiască. Aşa că fiul meu riscă să fie dat afară. Vă rog să mă ajutaţi să trec măcar peste această lună, că mai departe o să văd eu cum mă mai descurc. Nicolae Feraru, Craiova
Unde puteţi depune banii
Cont în lei RO93BRTL01701201M70788XX , deschis pe numele Feraru Ionuţ (fiul) la Banca Transilvania, sucursala Craiova
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e9cc462ffda90b2e6b22676c909e22a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11e59c4797cb1ba38b85ab44f7e039c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ce0ba515099c1b936ab5da1b4c157ffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c449e4e7a03c66515a43761fe52095b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a7de0043a4e608eef6f20bed4288ecfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d58cc0906a2b7767172a813768566682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_46ca73aee6513db0282fa4c170ba6407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bf0a72b7df4d337a6452d1a39f76a9b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/12/4250-210547-30tat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe-cazut-baie-hotel-moldova-iasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanii-au-talent-editia-14-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-si-andreea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a2e7ad93ae53c37c985d44634ed37333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-parlamentul-romaniei-9-februarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-conferinta-guvernul-romaniei-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/unnamed-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-rac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-taur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avantajele-si-dezavantajele-de-a-calatori-singur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vijelie-romania-harta-atentionare-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/harta-romania-satelit-pamant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanca-spania-face-angajari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lia-savonea-sacou-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.