Vremea de mâine, 6 ianuarie 2026, în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, în perioada marți, 6 ianuarie 2026, ora 09:00 – miercuri, 7 ianuarie 2026, ora 09:00, vremea va fi în general închisă, iar mai ales în sud și sud-est valorile de temperatură vor crește față de ziua precedentă.

În Banat, Crișana și Maramureș vor fi precipitații mixte – ploi, lapoviță și local ninsoare ziua, și mai ales ninsori cu depunere de strat de zăpadă noaptea).

În Transilvania și pe arii restrânse în Moldova, vor fi mai ales ploi ziua și trecător lapoviță și ninsoare noaptea, iar în celelalte regiuni local va ploua.

La munte se vor semnala precipitații mixte, iar la altitudini în general de peste 1.700 m vor fi mai ales ninsori și se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi cantități de apă de 10-20 l/mp.

Local vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-est și pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 11 grade, cu valori mai ridicate, de până la 15-17 grade în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între -4 și 6 grade, de asemenea mai ridicate în Dobrogea. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Cum va fi vremea mâine, 6 ianuarie 2026, în București

În București, în intervalul perioada marți, 6 ianuarie 2026, ora 09:00 – miercuri, 7 ianuarie 2026, ora 09:00, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale.

Cerul va fi mai mult noros și trecător se vor semnala ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de 2-3 grade. Mai ales dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 5 ianuarie – 1 februarie 2026.

Cum va fi vremea în săptămâna 5 – 11 ianuarie 2026

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nordice, nord-estice şi local în cele centrale, dar şi uşor mai ridicate în extremitatea de sud-est a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cum va fi vremea în săptămâna 12 – 18 ianuarie 2026

Cu excepţia zonelor montane şi a regiunilor sud-estice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice perioadei.

Cum va fi vremea în săptămâna 19 – 25 ianuarie 2026

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cum va fi vremea în săptămâna 26 ianuarie – 1 februarie 2026

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.