Vremea de mâine, 19 aprilie 2025, în România

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada sâmbătă, 19 aprilie 2025, ora 8:00 – duminică, 20 aprilie 2025, ora 8:00, valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate decât normele perioadei în majoritatea zonelor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 16 grade pe litoral și între 22 și 23 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului.

Pe parcursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate și local averse în zonele montane și submontane, în Transilvania, Oltenia și vestul Munteniei. Pe alocuri vor fi descărcări electrice și se vor înregistra cantități de apă mai însemnate (izolat de 15-20 l/mp).

În restul țării, vremea va fi variabilă, cu ploi slabe, de scurtă durată, care se vor semnala pe suprafețe mici.

Noaptea, probabilitatea de ploaie va fi redusă, iar temperaturile vor fi mai mari decât în mod obișnuit la această dată, cu minime între 4 și 12 grade.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Spre dimineață, izolat vor fi condiții de ceață.

Cum va fi vremea mâine, 19 aprilie 2025, în București

În București, în intervalul sâmbătă, 19 aprilie 2025, ora 8:00 – duminică, 20 aprilie 2025, ora 8:00, cerul va avea unele înnorări mai ales ziua, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 19 grade, iar cea minimă va fi de 8-10 grade.

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni, în România

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 21 aprilie – 18 mai 2025.

Cum va fi vremea în săptămâna 21-27 aprilie 2025

Temperaturile se vor situa peste cele obișnuite pentru această săptămână în toată țara, însă îndeosebi în regiunile nordice.

Cum va fi vremea în săptămâna 28 aprilie – 4 mai 2025

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele obișnuite pentru această săptămână în toată țara.

Cum va fi vremea în săptămâna 5-11 mai 2025

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării.

Cum va fi vremea în săptămâna 12-18 mai 2025

Mediile temperaturilor se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni în cea mai mare parte a țării.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Adevarul.ro
Un medic de top dezvăluie cinci lucruri aparent inofensive ce duc la cancer, de care oamenii nu au habar
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Observatornews.ro
A venit în 1990 din SUA în România pentru a-şi căuta o soţie. 200 de răspunsuri a primit la scrisoare
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI