3880-119308-peste2.jpg

Biletele pentru accesul la învestirea lui Obama au costat între 400 de dolari (pentru cei care vor fi la aproape un km distanţă de preşedinte) şi 4.500 de dolari (pentru cei care vor sta comod pe scaune, la câţiva metri de el). Cererea a fost uluitoare, biletele s-au epuizat imediat, iar autorităţile se aşteaptă ca 4.000.000 de curioşi să participe la eveniment. Printre aceştia se află şi zeci de vedete, mai multe ca oricând, care l-au susţinut pe primul afro- american care a venit la conducerea SUA. Beyoncé, Sting, Bruce Springsteen, George Clooney, Oprah Winfrey, Will Smith, Tom Hanks, Shakira, trupa U2 sunt doar câteva dintre starurile care şi‑au achiziţionat din timp biletele pentru ceremonie.

În cinstea lui Obama, poimâine se organizează nu mai puţin de 10 baluri, la care va participa familia noului lider. Toţi ochii vor fi aţintiţi asupra noii prime doamne, pentru care designeri celebri din toată lumea s-au înghesuit să facă schiţe pentru ţinutele purtate în acea zi.

Deocamdată, câştigătorul pentru rochia de la balul de seară de la Casa Albă a rămas secret. În cursul zilei, la ceremonia de învestire, Michelle Obama va purta un costum deux-piece clasic, marca Chanel.

3880-119310-oval.jpg Înainte de a fi învestit, Obama a fost invitat de George W. Bush (stânga) în Biroul Oval
Barack se foloseşte de orice oportunitate pentru a-şi arăta dragostea faţă de Michelle. Publicul îi adoră în ipostaze tandre 3880-119311-dragoste.jpg

3880-119297-tinute.jpg

Aşa se va desfăşura ceremonia!

3880-119314-grafice.jpg

Urmărește-ne pe Google News
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
GSP.RO
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
A fost PRINSĂ în pădure! O prezentatoare de la noi şi-a spulberat căsnicia. Imaginile care au compromis-o
Playtech.ro
A fost PRINSĂ în pădure! O prezentatoare de la noi şi-a spulberat căsnicia. Imaginile care au compromis-o
Lovitură pentru cei care vor să își cumpere locuință la anul. Cine va plăti zeci de mii de euro în plus față de până acum
Observatornews.ro
Lovitură pentru cei care vor să își cumpere locuință la anul. Cine va plăti zeci de mii de euro în plus față de până acum
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
HOROSCOP
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
BREAKING NEWS! Se anunță transferul anului în fotbal! Unde pleacă Cristiano Ronaldo
Știrileprotv.ro
BREAKING NEWS! Se anunță transferul anului în fotbal! Unde pleacă Cristiano Ronaldo
Paul Diaconescu, prins de Justiţiarul de Berceni. Vedeta de la Sunt celebru, scoate-mă de aici! voia să se întâlnească noaptea în parc cu o minoră
FANATIK.RO
Paul Diaconescu, prins de Justiţiarul de Berceni. Vedeta de la Sunt celebru, scoate-mă de aici! voia să se întâlnească noaptea în parc cu o minoră
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Orangesport.ro
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
PUBLICITATE
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.