Iubirea este, în sine, cel mai frumos cadou pe care îl putem primi de la celălalt. Tocmai de aceea, în momentul în care ne dorim să celebrăm acest minunat sentiment, e cazul să o facem în stilul nostru, alături de oameni care înțeleg foarte bine ce presupune „personalizarea”. Experiențe cu parfumuri ultra-prețioase. Alegerea unui cuplu din București pentru sărbătorirea a 12 ani de căsnicie a fost ghidată în primul rând de componenta caritabilă – „Iubirea noastră să facă un bine”, așa ne-a spus la telefon jumătatea feminină.

Supereroii iwonder.ro au ascultat pasiunile celor doi, au fluturat pelerina faptelor bune și așa s-a născut o experiență care i-a fascinat deopotrivă – o incursiune în lumea esențelor de lux Obsentum. Întreaga sumă plătită pentru acest regal a ajuns la un băiețel care așteaptă o operație complexă, menită să îi ușureze viața.

I wonder – Experiența magică trăită de un cuplu în universul Obsentum

Ce înseamnă Blind Testing de parfumuri?

Imaginați-vă o degustare de vinuri, doar că în loc de vinuri, licorile magice vor fi acum parfumuri, iar simțul pus la încercare este mirosul. O experiență magnifică, în care trebuie deslușite și analizate ingredientele, legați la ochi. Totul se petrece în misterioasa cameră VIP din parfumeria Obsentum.

I wonder – Experiența magică trăită de un cuplu în universul Obsentum

Un beauty adviser îmbrăcat de gală le-a povestit celor doi norocoși  cum au fost create parfumurile și ce semnifică fiecare în parte. La finalul întregii experiențe, cei doi au primit și un tort Mara Mura, o prăjitură cu texturi decadente de fructe, bezea și nuci. Ca să vă convingeți, plănuiți-vă chiar acum o experiență-cadou de pe www.iwonder.ro!

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.