Accidentul a avut loc pe DN68A, care leagă judeţele Timiş şi Hunedoara, în lipsa unui tronson de autostradă. La această porțiune de drum abia acum a fost început lucrul.

„Duminică, 09.06.2024, în jurul orei 09.40, pompierii din cadrul Secţiei Făget şi Detaşamentului Lugoj au fost solicitaţi să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI şi prim ajutor în urma unui accident rutier produs în localitatea Coşeviţa. La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două echipaje SMURD, precum şi elicopterul SMURD Caransebeş, şi o ambulanţă SAJ cu medic”, a transmis ISU Timiş.

În accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz. În maşină erau două persoane, iar în microbuz au fost 8 persoane.

„În urma evenimentului, două persoane din microbuz au rămas încarcerate. Cele două victime au fost descarcerate şi predate echipajelor medicale; o victimă de sex feminin, conştientă şi cooperantă şi o altă victimă de sex feminin, în stare inconştientă. Celelalte persoane implicate sunt evaluate medical la faţa locului. Cele doua persoane din autoturism refuză transportul la spital”, a mai precizat ISU Timiş.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.