Zeci de cititori au sărit în ajutorul lui Cosmin, băiatul păcălit în Franța

Comentează

Cosmin, care locuieşte împreună cu soţia şi cu băieţelul lor de câteva zile într-o cameră de hotel din St. Raphael, a fost îndrumat de mulţi să facă plângere la Conseil de Prud’hommes, un tribunal specializat în litigii de muncă. Alţii l-au sfătuit să facă plângere la comisariatul de Poliţie, caz în care angajatorul care l-a păcălit va fi trimis în judecată, existând şansa de a-şi recupera o parte din cei 10.000 de euro cu care a fost înşelat de patronul la care a lucrat un an. Demersul e gratuit.
O altă variantă pentru Cosmin şi alţi români aflaţi în dificultate e să-şi găsească un patron dispus să le facă documentul numit “promisiune de angajare”, cu care se merge la oficiul de muncă şi se obţine autorizaţia de muncă. De la prefectură sau subprefectură se obţine dreptul de a rămâne temporar în Franţa, după care se poate începe munca. Problema e că, în această perioadă de criză, e foarte greu de găsit un patron dispus să angajeze lucrători cu acte în regulă. În ultimă instanţă, Cosmin a fost sfătuit să meargă la Paris, la Oficiul Francez de Imigraţie şi Integrare, unde să se înscrie pentru avionul care deportează românii din Hexagon.
“Le mulţumesc tuturor pentru ajutor. Din păcate, sunt în- tr-un oraş situat la 700 km de Paris şi nu am cu ce să ajung acolo. Cum fac rost de nişte bani, cum am plecat spre capitală şi apoi spre casă”, ne-a spus Cosmin.

Ce sfaturi le dă Ambasada României din Franța celor aflați în situația lui Cosmin

Ambasada României din Paris ne-a pus la dispoziţie câteva sfaturi pentru cetăţenii români care au probleme, în general legate de muncă, pe teritoriul Franţei. Iată cum sunt îndrumaţi aceştia să acţioneze.
- Să ceară o primă consultanţă juridică gratuită, prin intermediul
permanenţelor gratuite asigurate de avocaţi benevoli ai Baroului din Paris.
- Să se adreseze către ”Maisons de justice et du droit”, în vederea obţinerii de consultanţă juridică gratuită. Pentru a localiza exact o instituţie de acest tip, în funcţie de domiciliul său, poate accesa adresa de internet vosdroits.service-public.fr/F1847.xhtml#formulaire-contacts.
- Să se adreseze Tribunalui de Grande Instance (4 boulevard du Palais, 75055 Paris 1er Arrondissement), pentru a obtine un ajutor în vederea reprezentării în jusţitie. Mai multe informaţii despre acest tip de ajutor pot fi obţinute pe site-ul vosdroits.service-public.fr/particuliers/F18074.xhtml.
-  Să facă o cerere către OFII (Office Français de l'Immigration et de l'Intégration - Oficiul Francez pentru Imigrare si Integrare) în vederea repatrierii. Informaţii despre specificul formalităţilor necesare şi cererea care trebuie depusă se găsesc la adresa de internet www.ofii.fr/retourner_dans_son_pays_57/index.html?sub_menu=8
- Pentru repatriere asistată, poate să se adreseze tot la OFII, însă criteriile de sprijin sunt arbitrare şi nu beneficiază de sprijin.
- Se poate adresa şi Tribunalului Prud'hommes. Detalii poate gasi pe site-ul www.prudhommes.gouv.fr.
Duminica trecută, Libertatea a scris despre cazul lui Cosmin, unul dintre miile de români care au probleme în Franţa







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...