În primul an de mandat legislativ, 52 de parlamentari din România nu au luat cuvântul în plen nici măcar o dată, după depunerea jurământului, potrivit Antena 3.
În ciuda salariilor lunare nete de aproximativ 11.000 de lei, acești aleși nu au participat la nicio dezbatere de la depunerea jurământului, deși au trecut deja două sesiuni parlamentare.
Din totalul de 463 de parlamentari, 22 dintre cei care nu au vorbit deloc sunt membri PSD (16 deputați și 6 senatori), 15 sunt de la PNL (10 deputați și 5 senatori), 5 de la AUR, 3 de la USR.
De asemenea, mai sunt 2 de la UDMR, unul reprezintă minoritățile, unul este membru al grupului PACE, iar trei sunt neafiliați.
În plus, alți 36 de parlamentari au luat cuvântul doar de două ori, iar 31 au vorbit de trei ori, conform aceleiași surse.
În Camera Deputaților au fost 97 de ședințe de plen în acest an, iar în Senat, 94. În contrast, liderii celor două Camere au avut sute de intervenții, unii depășind chiar și 300 de luări de cuvânt.
Belami 28.12.2025, 15:33
Cea mai penibilă posibila clasa politică! De la grindeanu nordis nu ma mir la nimic oricum sunt puține speranțe de mai bine! De la ei cind reduc ceva poate și pentru că sunt inutili! Cind sunt și pentru no?? NICIODATÂ! V ATI INTREBAT VREODATA cit toacă ăștia??. Imens imens
danutz61 28.12.2025, 21:15
Si de ce ii mai plateste pe acesti inculti?
bog53dan 29.12.2025, 10:46
Partidele ne-au oferit pe listele de vot toate momaile tembele. Toti astia ar trebui remunerati din fondurile partidelor fara ca acestea sa primeasca suport financiar de la guvern iar din fondurile parlamentului sa fie doar recompensati cu sume modice fixe doar cei care si-au adus aportul direct la elaborarea unor legi participand efectiv la dezbaterile din plen. Mai multe legi + mai multe dezbateri = mai multi bani.