Metrorex anunţă, printr-un comunicat, că s-a refăcut zona surpată din cauza lucrărilor la metrou. Contructorul care s-a ocupat de respectivele lucrări a consolidat terenul, după ce a fost notificat de către Metrorex.
Astfel, constructorul care face lucrări pentru extinderea magistralei de metrou a prezentat, luni, ce intervenţii va face urgent "pentru o deplină punere în siguranţă a zonei înconjuratoare astfel încât impactul asupra cetăţenilor să fie cât mai redus".
Conform comunicatului Metrorex, până acum s-au făcut injecţii de consolidare cu mortar de ciment cu presiune scazută în terenul de sub fundaţia clădirii afectate de pe strada Eroilor Sanitari, s-au umplut cavităţile ce corespund puţului deteriorat, pentru a sigila în exterior pereţii mulaţi şi pentru a bloca permanent fluxul apei care a generat fenomene de tasare de teren.
"S-a realizat consolidarea generalizata a întregii suprafeţe deteriorate a carosabilului printr-o serie de perforări şi prin injectarea de mortar de ciment la adâncimi variabile, în funcţie de stratigrafie şi de nivelul pânzei freatice; execuţia unui ecran de piloţi secanţi în zona adiacentă utilajului TBM intrat deja parţial în staţie, pentru a asigura pe viitor străpungerea completa în condiţii etanşe şi în teren consolidat", au precizat reprezentanţii Metrorex.
Cuprins:
Problemele pe bulevardul Eroilor şi pe bulevardul Eroilor Sanitari din Bucureşti au apărut sâmbătă, când terenul s-a surpat din cauza lucrărilor făcute pentru extinderea magistralei de metrou, existând riscul de prăbuşire a şoselei. Incidentul a fost semnalat de firma care face lucrări de modernizare şi extindere la metrou, iar circulaţia în zonă - unde se află mai multe vile - a fost închisă.
Primăria Capitalei a anunţat, duminică, că restricţiile de circulaţie în zona Eroilor vor fi menţinute pentru cel puţin 30 de zile. 14 locatari din zona Eroilor şi-au părăsit locuinţele, întrucât există "risc asupra structurii de rezistenţă" a imobilului în care locuiesc.