Irina Loghin

Irina Loghin s-a născut pe 19 februarie 1939, în Prahova şi este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România.
A urmat cursurile  Şcolii Populare de Artă din Ploieşti şi pe cele ale Şcolii de Artă din Bucureşti şi a debutat în 1963, când a fost admisă în Ansamblul Ciocârlia. În 1967 a început să cânte în duet cu Benone Sinulescu, iar în 1968 a fost numită de Nicolae Ceauşescu „Cântăreaţa numărul 1″.
În anii ’80 Irina Loghin a imprimat o casetă în 800 de mii de exemplare, care s-au vândut în numai două zile.  Din păcate, în 1982 Elena Ceauşescu i-a interzis cântăreţei să mai susţină concerte sau să mai imprime discuri, dar din 1990 şi-a reluat cariera, bucurându-se de acelaşi succes ca în vremea comunismului.
În 2003 a susţinut un concert alături de celebrul Goran Bregovici, iar în 2002 şi 2005 a fost aleasă, de TVR, „Cea mai iubită interpretă de muzică populară”. Tot în 2005 a fost desemnată „Cea mai iubită voce a României” în cadrul Galei Zece pentru România.
Irina Loghin este căsătorită de mai bine de 40 de ani cu Ion Cernea, campion la lupte greco-romane, alături de care are doi copii, Ciprian şi Irinuca.