De ziua sa de naștere, îndrăgita interpretă de muzică populară are o singură dorință, aceea de a fi sănătoasă: „Să-mi dea Dumnezeu sănătate! De fapt, să ne dea nouă, tuturor!”. Irina Loghin împlinește astăzi, 19 februarie, vârsta de 82 de ani și va sărbători alături de cei dragi. Nu va fi vorba despre o petrecere, ci va petrece timp alături de familia sa.

„Va fi o zi normală. Absolut normal! Nu pot intra prea mult în discuții, dar nu se pune problema de cine știe ce sărbătoare. Va fi doar ceva în familie, alături de cei foarte dragi mie, fără însă a ne da prea tare programul normal peste cap. Nici eu nu sunt genul care să fac prea mult zgomot pe acest subiect”, a declarat ea pentru impact.ro.

Interpreta de muzică populară se așteaptă să primească multe mesaje cu felicitări de ziua sa de naștere. De fiecare dată fanii săi îi pregătesc o mulțime de surprize, iar aceasta le este recunoscătoare pentru tot suportul pe care îl primește din partea lor.

Cât despre o revenire pe scenă, Irina Loghin a declarat că așteaptă că toată această situație legată de pandemia de COVID-19 să se mai calmeze, apoi va vedea dacă va mai urca pe scenă sau nu.

„Nu mă grăbesc să vă răspund dacă și când mă voi întoarce pe scenă. Probabil că da, dacă și Dumnezeu va permite asta! Dar n-aș ști a vă spune azi când se va întâmpla acest lucru”, a mai spus cântăreața pentru sursa mai sus menționată.

REPORTAJ. Oamenii laudă salariile și disciplina de pe șantierele de la Autostrada Moldovei, dar critică condițiile de muncă: „De ce mint că sunt trei schimburi? Sunt două ture, de 12 ore”
Recomandări
REPORTAJ. Oamenii laudă salariile și disciplina de pe șantierele de la Autostrada Moldovei, dar critică condițiile de muncă: „De ce mint că sunt trei schimburi? Sunt două ture, de 12 ore”
irina-loghin-zi-de-nastere-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Să vă intre în cap, scumpe doamne, mişcarea este sfântă”

Irina Loghin este adepta unui stil de viață sănătos. Îndrăgita interpretă de muzică populară face mișcare des și a renunțat la carnea de porc. Printre preferințele sale culinare se numără acum carnea de pește.

„Fac multă mişcare, foarte multă mişcare zi de zi. Am spus o şi o repet. Să vă intre în cap, scumpe doamne, mişcarea este sfântă pentru a te menţine într-un fel sănătos”, a spus Irina Loghin.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arată vila de 1 milion de euro al lui Călin Donca. Patul uriaș în care dormea afaceristul cu soția. Imagini de la interior
Playtech.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro al lui Călin Donca. Patul uriaș în care dormea afaceristul cu soția. Imagini de la interior
Povestea uluitoare a unui mare actor român! S-a vindecat miraculos când medicii nu îi mai dădeau nicio șansă. Soția lui a murit la doar 48 de ani: 'De aici a pornit'
Viva.ro
Povestea uluitoare a unui mare actor român! S-a vindecat miraculos când medicii nu îi mai dădeau nicio șansă. Soția lui a murit la doar 48 de ani: 'De aici a pornit'
Află de la Elena Dincă  ce înseamnă o societate digitalizată
PUBLICITATE
Află de la Elena Dincă ce înseamnă o societate digitalizată
Ce să faci dacă ai scăpat prea multă sare sau piper în mâncare. Trucul genial care îți salvează preparatul pe loc
FANATIK.RO
Ce să faci dacă ai scăpat prea multă sare sau piper în mâncare. Trucul genial care îți salvează preparatul pe loc
Peste 11.000 infectări cu SARS-CoV-2 în România. Varianta actuală vine cu riscuri mari pentru bebeluși și bătrâni
Știrileprotv.ro
Peste 11.000 infectări cu SARS-CoV-2 în România. Varianta actuală vine cu riscuri mari pentru bebeluși și bătrâni
Pedeapsa primită de femeia care şi-a omorât bebeluşul după o supradoză de medicamente. I-a dat un supozitor primit pe stradă
Observatornews.ro
Pedeapsa primită de femeia care şi-a omorât bebeluşul după o supradoză de medicamente. I-a dat un supozitor primit pe stradă
Becali şi-a ieşit din minţi şi a dărâmat gardul unei mănăstiri: "Marele creştin demolează pentru a le lua terenul bisericilor"
Orangesport.ro
Becali şi-a ieşit din minţi şi a dărâmat gardul unei mănăstiri: "Marele creştin demolează pentru a le lua terenul bisericilor"
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele premiu, dar sunt auziți pe toate posturile de radio
Unica.ro
Ei sunt adevărații câștigători de la Vocea României. Nu au plecat cu marele premiu, dar sunt auziți pe toate posturile de radio
Horoscop 22 septembrie 2023. Peștii se bucură de schimbarea pe care o pot observa în atmosfera generală din jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2023. Peștii se bucură de schimbarea pe care o pot observa în atmosfera generală din jurul lor