CSM a început procedura de restricționare totală a presei la dosarele cercetate și interzicerea oricăror filmări când vine vorba de suspecți sau inculpați

Comentează
Consiliul Superior al Magistraturii stabileste termenul pentru cercetarea disciplinară a trei procurori DNA.

Consiliul Superior al Magistraturii a demarat procedura de implementare a unei directive europene ce se referă la dreptul la imagine și cere instanțelor de judecată și parchetelor sugestii referitoare la modalitatea în care să implementeze acest aspect.

Mai precis, potrivit circularei transmisă tuturor instanțelor și parchetelor, CSM propune restricționarea totală a presei la detalii din dosarele aflate în curs de cercetare, publicarea unor comunicate fără numele persoanelor cercetate, sau folosirea cel mult a inițialelor și folosirea unor panouri în zonele unde sunt persoanele inculpate față de care se iau măsuri de reținere sau care au măsuri preventive.

Modalitatea prin care se încearcă restricționarea totală a accesului presei la activitățile curente judiciare este prin modificarea Ghidului privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, document în baza căruia instanțele și parchetele furnizează în mod legal detalii jurnaliștilor.

Potrivit unor surse judiciare instituțiile sesizate cu această circulară au termen de formulare a unor propuneri până în 28 noiembrie.

Deși este vorba despre un Ghid care privește în egală măsură mediul judiciar dar și presa, până la momentul difuzări acestei știri Consiliul Superior al Magistraturii nu a anunțat public intenția de modificare a acestui document ce vizează cele două părți.

Totodată nu există informații că oficial sau neoficial CSM ar fi interpelat reprezentanți ai presei, mai ales pe cei care relatează despre problemele din Justiției pentru a avea un punct de vedere cu privire la aceste modificări.

Răspunsul CSM

Libertatea.ro a cerut CSM detalii privind existența circularei iar Consiliul spune că „circulara privind modificarea Ghidului privind relația dintre sistemul judiciar din România şi mass-media a fost transmisă instanțelor și parchetelor la data de 16 noiembrie 2017”.

„În ceea ce privește întrebarea «Dacă sugestia de a se folosi panouri pentru protejarea identității unor persoane suspecte inculpate aparţine CSM sau Inspecţiei Judiciare» precizăm că această propunere de modificare a Ghidului a fost formulata de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media. în cursul lunii martie 2017. În scopul implementării Directivei (UE) 2016 -343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale şi a Deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Popovi c. Bulgariei (cererea nr.39651/1 I)”.

Circulară cu dedicație

Surse judiciare afirmă că această circulară nu este întâmplătoare și că sub umbrela Directivei CE, acum persoanele deranjate de presa care relatează problemele din Justiție ar acționa pentru limitarea totală a posibilităților de informare corectă și legală.

În documentul invocat, pus la dispoziție de CSM, se arată că „în ședința din 24 octombrie 2017, Comisia nr. 2- Resurse umane și organizare a analizat punctul de vedere al Direcției Legislație, documentare și contencios privind propunerile de modificare a unor dispoziții din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass - media, formulate prin Raportul Inspecției Judiciare nr. 6999/IJ/1586/DIP/2016 și propunerile formulate de Biroul de informare publică și relații cu mass-media, în scopul implementării unor prevederi ale Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, precum și față de cele dispuse în ședința Comisiei nr. 1 - Legislație şi cooperare interinstituțională din data de 22 iunie 2017 vizând necesitatea actualizării prevederilor Ghidului.

Fără documente, doar cu povești

Propunerile CSM sunt acelea ca presa să nu mai primească niciun document referitor la măsurile luate de procurori, materialele de presă urmând să fie redactate pe baza comunicatelor de presă ale instituțiilor judiciare. Acest comunicate însă, potrivit propunerilor CSM nu vor avea nume ci doar o scurtă descriere a „situației de fapt”, mai precis a poveștii cazului.

„Propunerile de modificare şi completare a Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482/2012, cu modificările şi completările ulterioare (denumit în continuare Ghid), formulate de
Inspecţia Judiciară, sunt următoarele:

analizarea oportunității modificării Ghidului, respectiv a dispozițiilor art. 27, în sensul de a nu se mai permite eliberarea niciunui act din cursul urmăririi penale; aducerea la cunoștința publicului a modului de soluționare a cauzelor aflate pe rolul organelor de urmărire penală prin emiterea unui comunicat de presă; elaborarea unor comunicate cu protejarea datelor cu caracter personal, indiferent de calitatea persoanelor, în conținutul cărora să fie descrisă pe scurt fapta și încadrarea juridică a acesteia”, se arată în documentul pus la dispoziție de CSM.

Justiție după „panoul mobil”

CSM mai propune modificarea Ghidului astfel încât jurnaliștii, mai ales cei din sectorul tv să nu mai poată avea acces la niciun fel de captură de imagine care să indice existența unor percheziții, ridicări de documente, rețineri sau alte proceduri de acest gen.

Consiliul propune folosirea unor panouri mobile care să acopere întreg perimetrul vizat de anchetatori în momentele operative astfel încât televiziunile să nu mai poată avea „oportunități de imagine”.

„La articolul 25, alineatul (7) se modifică și va avea cu următorul cuprins: «În mod excepțional, dacă reprezentanții mass-media sunt prezenți la locul unde se desfășoară activitățile menționate la alin. (6) [audierea persoanelor - indiferent de calitatea acestora, ridicările de documente și obiecte, perchezițiile domiciliare sau informatice ele] și nu există riscul afectării mersului anchetei penale sau dreptului la imagine ca parte a dreptului la viață privată al persoanelor implicate, se va confirma existența unei proceduri în curs și se vor institui de îndată măsuri de protecție fizică, inclusiv prin panouri mobile, a perimetrului astfel încât să fie împiedicate oportunitățile de imagine din partea altor entități»”, se mai arată în circulara transmisă instanțelor și parchetelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
06:18
Donald Trump declară că nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aș proceda exact la fel”
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate