bi v 1

S-a speculat că nu-și dorește copil deloc sau, mai interesant, că ar fi făcut fertilizare pentru a rămâne gravidă. Cert este că, de când s-a împăcat cu Victor Slav, Bianca și iubitul ei au decis să-și întemeieze o familie și, încă de anul trecut, au lăsat asta la voia întâmplării. Sarcina nu s-a instalat imediat, ci taman când cei doi se așteptau mai puțin. Scăpată de stresul cotidinan, vedeta a rămas gravidă în vacanța de iarnă, la New York, însă nu a știut până acasă unde, după o vreme, toate simptomele i-au semnalat-o. Confirmarea sarcinii a fost momentul de panică pentru viitorii părinți. Potrivit surselor din preajma cuplulu, Bianca a realizat că există riscul ca fătul să fi fost afectat de zborul lung cu avionul și de lucrurile mărunte pe care le-a făcut neștiind ce poartă în burtă.

Își maschează burta ușor rotunjită

În pozele din ultima vreme, Bianca își acoperă burta cu geanta

În pozele din ultima vreme, Bianca își acoperă burta cu geanta

Și din acel moment a început coșmarul… Aceasta s-a supus tuturor analizelor menite să evalueze evoluția sarcinii și starea viitorului copil și a experimentat emoții cumplite așteptând rezultatele. A luat vitamine peste vitamine și cam tot ce i-a recomandat medicul pentru a elimina eventualele efecte adverse. În primele trei luni, până când verdictul specialistului a calmat-o, a cerut nenumărate păreri și a cheltuit 7.000 de lei pe investigații suplimentare. Acum, Bianca a intrat în cea de-a cincea lună de sarcină și, spun apropiații ei, așteaptă cu nerăbdare să afle sexul copilului. Deși își maschează burta cu tot ce poate – haine și genți supradimensionate, un ochi format nu poate rata noile rotunjimi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.