Decizia directorului Serviciului Român de Informații vine după dezvăluirile făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță. Acesta a afirmat, miercuri seară, într-o nouă înregistrare video, la România TV, că și-a petrecut vacanțele alături de Florian Coldea și familia acestuia. Ghiță a prezentat ca dovezi mai multe facturi de la hotelurile unde au fost cazați.
”În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig”, se precizează într-un comunicat de presă al SRI.
În plus, se menționează că sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.
”Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate”, se mai menționează în comunicatul SRI.
Cine este Florian Coldea
Florian Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului SRI la data de 27 iulie 2005, se arată pe site-ul Serviciului Român de Informaţii. În anul 2008 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, în anul 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent.
Anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului din Serviciul Român de Informaţii. A absolvit cursuri de pregătire pe profil antiterorist şi de intelligence desfăşurate în ţară şi străinătate.
A urmat cursurile Facultăţii de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, pe care le-a absolvit în anul 1996. În anul 2010 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul Ştiinţe militare – Informaţii la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Coldea s-a născut în anul 1971 în localitatea Târnova, judeţul Arad. Este căsătorit şi are un copil.
Florian Coldea, la a doua anchetă internă în SRI
Ancheta declanşată în SRI, după dezvăluirile omului de afaceri Sebastian Ghiţă nu este prima în care este implicat Florian Coldea. Primul scandal în care a fost implicat şi care a determinat începerea unei anchete interne a SRI a fost cel provocat în 2007 de acuzaţiile lui Mircea Geoană, pe atunci lider PSD, potrivit cărora prim-adjunctul SRI ar fi solicitat informaţii referitoare la judecătorii CCR Ion Predescu, Nicolae Cochinescu şi Aspazia Cojocaru, potrivit News.ro.
În aprilie 2007, după ce Curtea Constituţională a respins propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, liderul PSD Mircea Geoană a susţinut că şeful statului a cerut date de la SRI referitoare la judecători ai Curţii. Geoană a prezentat două note despre care a afirmat că sunt scrise de Florian Coldea, referitoare la dosarele a trei judecători, Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu. Florian Coldea a negat acuzaţiile, argumentând că este vorba despre note de birou, de uz intern.
Şi atunci a fost declanşată o anchetă internă şi au avut loc şi audieri în Comisia parlamentară de control al SRI. Coldea a fost suspendat pe durata investigaţiei şi apoi repus în funcţie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29be6f21f4dd0559cbe2ac4f57f67db2.jpg)
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8e4c2c8c750a6ca91b55ac0a1b86d698.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c45bebb94dff3f968de8bd0fbbd1714d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8aa07df474b08734bd225d939d8529ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d1b358b1cfaf3e56c9ef2f4b95366f99.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ce96bc6051eae262948aef4f46332e3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_996a043f3bcd7e242748560d407ac5fe.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2a4f651e57bd722032aef3381ea59fab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1d5d685e7e5dbd95a908f49e71f60b6e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-hubert-thuma--fotografii-inquam-photos--octav-ganea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/deea-maxer-si-fiul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andreea-ibacka-b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d0b3394ae3cca68fab9cc1c78df82408.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/gestul-facut-de-nicusor-dan-la-intalnirea-cu-recep-tayyip-erdogan-si-emine-erdogan--ce-s-a-intamplat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-11-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/porumb-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/profimedia-0061358189.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/istanbul-spice-bazaar-turism.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oameni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/moment-explozie-drona-constanta1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romania-teren-fertil-pentru-afacerile-rusilor-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/497757906102288868028617646393994433864782081n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-2-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.