UPDATE Legea de eliminare a 102 taxe, votată de Senat; Cererea de reexaminare a lui Iohannis, respinsă

Comentează
Cum își încep noii senatori mandatul

Legea de eliminare a 102 taxe a fost votată de Senat. Votul din plen a fost împotriva cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, 82 de senatori votând în acest sens. În favoarea cererii de reexaminare s-au înregistrat doar 36 de voturi. Legea merge la Camera Deputaților, pentru votul decizional. UPDATE ora 17.10 Plenul Senatului a respins marţi cererea de reexaminare înaintată de preşedintele Klaus Iohannis , Parlamentului, cu privire la propunerea de lege prin care sunt eliminate 102 taxe, adoptând iniţiativa în forma transmisă spre promulgare, păstrându-se, astfel, eliminarea taxei radio-tv.

UPDATE ora 15.50 Comisia de cultură şi comisia de buget au respins marţi, reexaminarea legii privind eliminarea a 102 taxe, împotriva cererii preşedintelui Iohannis votând senatorii PSD, ALDE şi UDMR. Comisia de buget a Senatului, convocată pentru ora 15:30, a dat raport de respingere a reexaminării, şi a trimis în plenul Senatului legea  în forma adoptată iniţial de Parlament. Senatorul PNL, Florin Câţu a votat în favoarea cererii de reexaminare, în vreme ce senatorul USR, Ramona Nicoleta Dinu, a votat alături de PSD, ALDE şi UDMR.

Ședinţa de plen a Senatului începe la ora 16.00.

Este așteptat avizul comisiei de cultură, iar comisia de buget-finanţe trebuie să elaboreze un raport.

Președintele Klaus Iohannis a cerut, vinerea trecută, reexaminarea legii care elimină 102 taxe nefiscale, printre care şi taxa radio-tv, după ce judecătorii CCR au decis că legea este constituţională.

Liderul PSD, Liviu Dragnea a transmis, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că majoritatea parlamentară va vota din nou legea privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale pe care preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o la reexaminare, aceasta fiind doar o amânare din care toţi românii au pierdut.

După votul din Senat, legea va merge la Camera Deputaților, for decizonal în acest caz. În cazul unei respingeri a cererii de reexaminare, șeful statului nu are altă soluție decât să promulge legea. Pentru că proiectul a trecut deja și de o verificare la Curtea Constituțională, un nou atac la CCR poate fi posibil doar dacă sunt găsite alte motive decât cele verificate inițial de judecătorii constituționali.

USR anunță că va ataca legea care elimină 102 taxe la Curtea Constituțională

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a anunţat că partidul va ataca la Curtea Constituţională legea Legea privind eliminarea a 102 taxe nefiscale, inclusiv radio-tv, pe motiv că legea fundamentală prevede că serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome.

''Grupul senatorilor USR va ataca articolul din lege care prevede eliminarea texelor Radio TV la Curtea Constituţională, pe temeiul art. 31, alin. 5 din Constituţia României care prevede că Serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome", a scris Alexandrescu pe Facebook.

Curtea poate fi sesizată de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, ceea ce înseamnă că partidul are nevoie de semnături de la PNL şi PMP. Judecătorii constituționali au respins la mijlocul lunii decembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea Dragnea. O nouă sesizare de neconstituționalitate poate fi făcută dacă se sesizează alte nereguli decât cele verificate deja în prima cerere depusă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: senat
ALTE ȘTIRI
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
17:05
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
Un colaj cu un castel restaurat
16:00
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
18:47
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
17:53
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Cine este Luca Niculescu, propunerea de ministru de Externe în Guvernul lui Eugen Tomac
17:08
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Ilie Bolojan acuză PSD pentru că România a ratat sute de milioane de euro din PNRR și face bilanțul banilor din PNRR folosiți de România
14:50
Ilie Bolojan își apără măsurile dure luate: deficit mai mic cu 37% și reducerea cheltuielilor de personal
Ultimele știri
19:46
De pe ringul de box, la război: China accelerează dezvoltarea roboţilor umanoizi pentru luptă
19:39
Un coridor rutier și feroviar gigant va lega România de Bulgaria și Grecia și se va extinde spre Europa, Moldova și Ucraina
19:02
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
19:02
Alexandru Nazare se căsătorește cu o cântăreață de muzică populară din Maramureș. Cine e Maria Mihali
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
18:44
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
16:25
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
15:29
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
15:24
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
13:49
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Arhiva foto
15:40
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
15:11
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
15:03
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Angajaţii de la Şantierul Naval Mangalia au protestat pentru că nu și-au primit salariile de două luni
14:28
Șantierul Naval Mangalia poate fi vândut cu preț redus, după ce la primele trei licitații nimeni n-a făcut vreo ofertă
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?