19 Iun. 2017 12:53

Marea Britanie şi UE au început negocierile pentru Brexit

Distribuie

Negocierile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au început, oficial, luni, au anunțat cei doi negociatori, David Davis, din partea Londrei și Michel Barnier, din partea Uniunii Europene, scrie BBC News.

Cei doi s-au întâlnit luni la Bruxrlles și au declarat deschise negocierile, spunând că cele mia importante subiecte care trebuie atinse sunt problema cetățenilor europeni aflați în Marea Britanie, factura divorțului și granița cu Irlanda de Nord. Marea Britanie urmează să părăsească UE până la sfârșitul lunii martie 2019.

Prima zi a negocierilor, care au loc în sediul Comisiei Europene de la Bruxelles va fi urmată de o conferință de presă comună a celor doi.

Michel Barnier a declarat că în prima zi, discuțiile se vor concentra pe stabilirea unui calendar al negocierilor spunând că: „Există mai multe care ne unesc, decât care ne divizează”. La rândul său, secretarul britanic a admis că vor urma, probabil, perioade dificile, dar a pus accent pe demararea discuţiilor pe un ton constructiv.

Citește și: Ce își doresc statele membre UE în timpul negocierilor. Care este poziția României

Potrivit ambelor părți, cea mai dificilă parte a negocierilor va fi realizarea acordurilor financiare. Barnier și-a exprimat îngrijorarea privind un eventual eșec legat de stabilirea facturii ieșirii Marii Britanii din UE, pe care Uniunea Europeană o estimează a fi în jurul a 60 de miliarde de euro.

Până acum părțile au vorbit despre un calendar provizoriu care duce la ieșirea formală în doi ani. Acesta ar presupune ajungerea la un acord privind prima fază a Brexitului între octombrie și decembrie 2017, apoi o lansare a celei de-a doua faze între decembrie 2017 și primăvara anului 2018 și în cele din urmă finalizarea unei înțelegeri privind ieșirea în octombrie 2018.

Citește și: Migranții UE din Marea Britanie, printre care și românii care muncesc în Regat, „își vor păstra beneficiile sociale”

Scopul ar fi ca procesul de ratificare a acordului să fie finalizat până în martie 2019, cu trei luni înainte de următoarele alegeri pentru Parlamentul European.

Uniunea Europeană ar putea să negocieze cu Marea Britanie un acord comercial înainte ca cele două părţi să stabilească termenii finali ai Brexit, potrivit proiectului prezentat de președintele Consilului European Donald Tusk. Cu toate acestea, Marea Britanie trebuie să arate ”progrese suficiente” pentru acordul de separare, în prima fază a negocierilor, iar statele UE vor putea să accepte lansarea negocierilor comerciale în a doua fază.

Cu toate acestea, această concesie făcută premierului britanic este însoțită de elemente pe care May ar putea să le considere mai puțin atrăgătoare. Acestea includ insistenţa ca în timpul perioadei de tranziţie. care va urma probabil după ieşirea din UE a Marii Britanii, în 2019, şi înainte de finalizarea acordului comercial, Regatul Unit să accepte reglementările UE, inclusiv contribuţiile la buget şi supravegherea judiciară – acesta au fost principalele motive pentru care britanicii au optat pentru Brexit în luna iunie anul trecut.

 

Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Comentarii