Autor, documentarist, jurnalist de televiziune și monarhistă convinsă, Marilena Rotaru a semnat recent un comunicat de presă, alături de alte patru organizații monarhiste, în care ridică mari semne de întrebare cu privire la anturajul de la căpătâiul Majestății Sale Regele Mihai I al României, aflat într-o grea suferință.Semnatarii comunicatului acuză Casa Regală că l-au izolat pe Rege și că. în numele lui, ia decizii care nu aparțin monarhului și contrazic conduita sa publică din 1990 până în ultimii ani, după ce a căzut la pat. Monarhiștii afirmă că linia de succesiune la tronul României ar fi putut fi influențată de persoane din serviciile secrete, apropiate Casei Regale și că izolarea impusă fostului suveran este posibil determinată de interesele familiei regale restrânse. Cunoscătoare profundă a vieții Regelui și a Familiei Regale, Marilena Rotaru încearcă să aducă adevărul mai aproape de Majestatea Sa, aflat în ultima perioadă a vieții sale.
Cuprins:
Marilena Rotaru: Vreau să fac o precizare, din capul locului. Am cerut, în 1996, o clarificare de la Majestatea Sa, referitor la Casa Regală și la recunoașterea titlurilor nobiliare ale familiei sale (...) Nu putem vorbi despre o Casă Regală a României decât în momentul în care se restaurează monarhia. Discuția din acei ani, care m-a nemulțumit, era că aceste titluri devin cu adevărat reale, în momentul în care sunt validate de Parlament, care va restaura monarhia. (...) Majestatea Sa spus: ”Tot ce s-a întâmplat în viața mea, din momentul în care am plecat din România, în 30 decembrie 1947, (...) căsătoria mea cu prințesa Ana, nașterea fiicelor, titlurile fiicelor, nașterea nepoților, absolut toate deciziile pe care eu le-am luat în familia regală trebuie validate de Parlament”. Regele Mihai este singurul care a fost validat de două ori de Parlamentul României.
Nu, nu există.
Comunicatul ”Convenției” nu deține niște adevăruri, dar și-a pus niște întrebări. Apare termenul de familie restrânsă, pentru că ne referim la cei care sunt în preajma Majestății Sale. (...) Familia regală a României nu este restrânsă. Am avut un mare noroc, fiindcă Regele a supraviețuit, nu cum s-a întâmplat în Rusia, unde au fost omorâți toți Romanovii. Familia Regală este un fenomen al naturii, care un copac care crește, înflorește, face roade. Am avut acest noroc, ca Regele să își întemeieze o familie, să aibă fiice, nepoți și strănepoți. Din păcate, sunt prea puțini cei care sunt acum aproape de Rege în aceste clipe.
Bineînțeles că face parte, cum fac parte fiul și fiica Principesei Irina din America, dar nu avem informații mai clare din această parte a familiei.
Cred că avocatul deține documentele care explică situația ca atare. Eu mi-am mărturisit totala tristețe, în 2015. Am spus că este decizia regelui meu, dar ceea ce mă nemulțumește este faptul că această decizie nu este motivată într-un mod foarte clar. Aminteam de faptul că, în alte momente din istoria familiei regale, când s-au produs grave derapaje de la statutul familiei regale, lucrurile au fost mult mai transparente. Punând în balanță faptele, Carol al II-lea, care a fost un rege foarte bun, a greșit foarte mult, pentru că, în momentul în care s-a căsătorit cu Elena Lupescu, a dezertat de pe front. Dacă nu era fiul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, era judecat în fața Curții Marțiale. Nu se poate compara gravitatea acelui tânăr rege cu gravitatea faptelor Principelui Nicolae, care nici măcar nu au fost spuse foarte clar.
E o informație unilaterală, dinspre familia regală. În interviul pe care Principele Nicolae l-a dat la Antena 1, privind această aniversare, a fost de o discreție emoționantă. Orice om care a urmărit cu atenție reacțiile principelui, referitor la acea întâlnire, ar fi putut trage singur concluziile.
Cel mai firesc lucru, în fața unei astfel de decizii, ar fi fost ca Regele, în august 2015, acceptând că ar fi semnat acel document, să-l fi chemat atunci pe nepotul său, și ar fi fost clar și pentru nepotul Regelui de ce s-a întâmplat acel act regal. Dar, la întâlnirea de peste o lună și optsprezece zile, nu s-a discutat nimic despre aceste lucruri.
Principele Nicolae face parte din familia regală. (...) Lumea întreabă, în legătură cu succesiunea la tron. Dar haideți să avem tronul întâi, pentru că numai atunci, așa cum ne-a explicat și Majestatea Sa, când Parlamentul face trecerea la monarhie, restaurează monarhia, au loc negocieri cu familia regală și pentru două cele mai importante probleme: succesiunea și statutul Casei Regale. Regele a semnat, în 2007, noile norme ale Casei Regale. L-am întrebat atunci: ”Și dacă Parlamentul nu respectă deciziile Majestății Sale”. Și mi-a răspuns: ”Se poate. Eu pot să desemnez pe cineva ca succesor și Parlamentul să nu fie de acord.” Ceea ce a decis regele sunt hotărâri valabile numai în interiorul familiei regale, nu în societate. Numai la legiferare se poate vorbi de statut. Prin urmare, doar în momentul restaurării monarhiei pot urma celelalte episoade. (...)
Noi nu acuzăm, dar există în spațiul public o mulțime de acuzații, pe care lumea le-a formulat, neavând informații de la sursa directă. (...) S-a creat o stare anume în privința acestui subiect. În modul cel mai firesc cu putință, pentru a risipi toate aceste discuții, ar trebui constituită o comisie medicală, care să informeze cu privire la starea de sănătate a Regelui. Mai toate comunicatele au fost formulate lapidar și publicate pe pagina familiei regale. Un comunicat de genul ”Regele e stabil, dar fragil, și are o mulțumire sufletească”, nu e un comunicat medical. La înălțimea Majestății Sale, Regele Mihai, omagiat la cel mai în înalt nivel de Regina Marii Britanii, acum cinci ani, la Londra (...), la o astfel de personalitate, de somitate, trebuie creată o comisie medicală selectată din toată lumea, care să iasă periodic, cu buletinul de sănătate al Regelui. Pentru că Majestatea Sa Regele Mihai, cu meritele cunoscute în întreaga lume, privind finalul celui de-al Doilea Război Mondial, nu aparține numai unei familii, ci unei comunități mult mai largi care îl prețuiește, îl venerează, îl stimează. Această comunitate are dreptul la aceste informații.
Nu s-a spovedit. A fost împărtășit, în prezența Principesei Moștenitoare.(...) Regele a fost un creștin practicant, participa la liturghii obișnuite. Știa când să se ridice, când să se așeze, știa în profunzime toate momentele liturghiei și ale sfintelor slujbe. E clar că Majestatea Sa nu a putut face altceva, dat fiind starea sa de sănătate.
Nu pot să răspund. Dar am fost și sunt de acord cu o anumită protecție a unei astfel de personalități. Asta nu înseamnă că, pe ultimele clipe, pe ultimii săi ani de viață, Regele să fie rupt de poporul său.
Nu știu, nu pot să comentez. Comunicatul nostru s-a născut din nevoia de a cere o clarificare, care să stingă toate aceste acuzații, referitor la izolarea Regelui, care au apărut peste tot. Ea nu poate veni decât de la familia regală.
Nu, nu. Coroana Română nu poate să fie un ONG subordonat guvernului republican. Niciodată, niciodată. Este un nonsens și o nouă abdicare. Sperăm ca Parlamentul să nu voteze, există parlamentari care înțeleg că așa ceva nu se poate întâmpla. Nu pot să cred că această lege va trece. Noi avem regalitate, prin familia care există și care s-a dezvoltat. Dar monarhie, ca sistem de guvernământ, nu avem. Aceste construcții, aceste palate rămân în patrimoniul național până când se va restaura monarhia și atunci ele vor putea fi folosite de cine va fi pe tronul țării, atunci. Aceste bunuri nu vor deveni proprietăți private.
Nu, nu e posibil. Ar fi ilegal. (...) În societatea contemporană de astăzi, s-a abdicat de la viața spirituală, în favoarea celei materiale. Or, Coroana presupune spiritualitate, onoare, toate acele valori creștine pe care Majestatea Sa Regele Mihai le-a exprimat pe parcursul tuturor momentelor în care a putut să se adreseze direct oamenilor, individual sau la diverse întâlniri. Aici este buba imensă a vremii noastre, care se reflectă și în această tristă poveste.
Faptul că nepotului i s-a refuzat dreptul natural să-și vadă bunicul pe patul de suferință, mi se pare că induce în mentalul colectiv ideea că ceva foarte grav se ascunde. (...)
Există o diferență gravă între portretul pe care Majestatea Sa l-a exprimat în fața tuturor, atâta vreme cât boala și vârsta nu l-au împiedicat să o facă, și ceea ce s-a transmis din partea Majestății Sale de atâția ani. Aceasta a contrazis statura morală și întreaga demnitate a Majestății Sale. (...) Sunt sigură că nu avem de-a face cu doi regi, dar sunt sigură că în această modalitate de exprimare, folosită de familia regală, apare portretul unui rege pe care noi nu l-am cunoscut. (...) Nu trebuie să ajungem la monarhie, pentru cineva. Am avut această îndreptățire, câtă vreme era Regele Mihai. Dacă va fi să fie, va fi numai Principesa Moștenitoare, și atât. (...) Prin normele pe care le-a semnat în 2007, Regele Mihai, după ce i-a acordat Principelui Radu titlul de Alteță Regală, scria: ”fără drept de succesiune dinastică”. Acest adaos de atunci a dispărut de pe site-ul familiei regale.
Citește și: