Prințesa Charlotte va împlini, mâine, pe 2 mai, 1 anișor. Părinții ei, prințul William și soția sa Kate, și-au dorit cu această ocazie o ședință foto, iar ceea ce a ieșit a încântat pe toată lumea.
Imaginile realizate cu ocazia primei ei aniversări au fost postate de Casa Regală pe rețelele de socializare, unde au făcut furori. Fotografiile au primit sute de mii de like-uri și zeci de mii de share-uri.
Mulți dintre cei care au văzut imaginile au fost de părere că micuța Charlotte seamănă cu fratele ei, George.
Ședința foto a fost realizată chiar de mama micuței, de ducesa Kate, care s-a bucurat de o zi frumoasă alături de copilă.
[gallery columns="2" size="medium" ids="1468530,1468531"]
Prinţesa Charlotte este a patra în ordine la tronul Marii Britanii, după bunicul său, tatăl său şi fratele său George.