Liviu Pop a explicat că a luat decizia de revocare a Consiliului de Administrație al Editurii Didactice și Pedagogice după ce a constatat că, din cei peste 142 de milioane de lei alocați pentru manuale ân ultimii cinci ani, editura subordonată Ministerului Educației a accesat mai puțin de 5%.

”Am analizat ce s-a întâmplat în zona achizițiilor de manuale în ultimii cinci ani de zile, cinci ani pentru că de atunci am introdus clasa pregătitoare în noua formulă, pe noua curriculă. În cei cinci ani de zile, Ministerul Educației Naționale a plătit pentru manuale școlare 142.165.286 de lei. Este suma pe care Ministrul Educației a alocat-o copiilor din preuniversitar care beneficiară de manuale gratuite. Trist est că, în această perioadă, Editura Didactică și Pedagogică, regia autonomă care este subordonată Ministerului Educației Naționale, a accesat mai puțin de 5% din acești bani, adică 7.321.209 lei. Impardonabil, din puncul meu de vedere, fapt pentru care am revocat Consiliul de Administrație al Editurii Didactice și Pedagogice, iar până la finalul săptâmânii vom avea un nou director general la Editura Didactică și Pedagogică, în așa fel încât această editură să își revină”, a declarat ministrul Liviu Pop.

Despre achiziția de manuale pentru clasa a V-a, ministrul Educației a spus că licitația este în curs, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat deja un prim răspuns la contestații și vor urma, vineri sau luni, alte răspunsuri, urmând ca o decizie în această zona să fie luată după ce va veni răspunsul final de la CNSC.

”Asigur pe toți elevii și părinții că vor avea manuale de clasa a V-a la începutul anului școlar”, a afirmat ministrul Educației.

Liviu Pop a dat asigurări și că pentru celelalte clase nu sunt probleme cu manualele, pentru că deja au fost retipărite și vor ajunge pe băncile elevilor la timp.

Licitaţia pentru manualele de clasa a V-a este în desfășurare. Elevii din clasa a V-a vor avea șapte manuale noi, în cazul acestora licitația nefiind contestată. În cazul altor 18 manuale, licitația a fost contestată.

Anunțul ministrului Educației că elevii vor avea și manual la sport a stârnit un val de critici de la asociațiile de elevi și de părinți, precum și de la societatea civilă, care au spus că elevii nu ar trebui să aibă manual pentru această materie, ci terenuri pe care ”să aplice materia”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.