OPINIE/ Știrea cea mică de dincolo de marea știre. O încercare de a vedea mai mult decât ni se arată
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Haideți să vedem și știrea cea mică de dincolo de marea știre.De Oana Costea, prim redactor şef-adjunct Libertatea
Un țaran din Teleorman găsește o valiză pe pământul lui. O deschide, poate, cu emoție. Nu știi niciodată, nu-i așa, ce găsești într-o valiză.
(În trollerul uitat duminică la amiază lângă ambasada Israelului, trecătorii au presupus că ar putea fi o bombă și-au alertat autoritățile!)
O valiză e o surpriză. În cea descoperită de omul din Teleorman puteau fi bani, puteau fi și bucăți dintr-un cadavru. N-avem de unde ști cum ar fi acționat personajul în vreuna dintre aceste situații. Dar am aflat, de la Rise Project, ce a ales să facă în clipa în care a descifrat acolo, printre acte, numele Tel Drum sau alte nume cunoscute și a înțeles omul că are de-a face cu ceva mai dezamăgitor decât banii și mai liniștilor decât un cadavru ciopârțit. Sau nu.
Rise Project anunță pe Facebook că a intrat în posesia valizei.
Tare. Toți jurnaliștii tânjesc la un vraf de documente despre unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale momentului. Dragnea, Tel Drum, legături, piese lipsă. Subiectul se rostogolește. Apar breaking news, titluri, burtiere. Apar și ironiile din social media legate de perspicacitatea țăranului roman și întâlnirea ei cu sursele Rise din Teleorman. Dar apar și întrebările.
Libertatea alege să preia subiectul. Nu să-l comenteze, nu să-l interpreteze, nu să-l speculeze. Să informeze.
Dar Libertatea nu e doar un agregator de știri.
E o redacție unde se nasc întrebări, se caută răspunsuri. E o redacție unde funcționează reflexul jurnalistic, de a cere puncte de vedere de la părțile implicate, de a afla mai mult, de a informa corect. De a se feri de "fumigene", de a nu intra în siajul unor jocuri politice, de a nu fi folosită ca trâmbiță a cuiva sau a altcuiva.
"Cum dracu a ajuns locuitorul din Teleorman să dea ditamai valiza cu documente unui site de investigații?" e întrebarea care se rostogolește pe toate palierele, de la registrul serios al unui comentator politic, până la glumele (unele foarte reușite) de pe Facebook. Cum de n-a dat fuga la șeful de post din comună? N-o fi avut încredere. Nici nu-i de mirare, toată lumea știe cum merg lucrurile prin zonele controlate politic.
Și nu-i lucru simplu să-ți apară în ogradă, peste noapte, documente ascunse la percheziții, vânate de procurori și de presă.
E știrea cea mică de dincolo de marea știre.
Ce-ar fi trebuit omul să facă, potrivit legii în vigoare? Fie ca în valiză erau bani, acte sau o mână însângerată?
Libertatea a răspuns acestei întrebări, publicând o știre cu titlul "Cazul valizei cu documente Tel Drum. Care este procedura legală în cazul găsirii unui obiect pierdut sau abandonat".
Textul a provocat reacţii aprinse în primul rând în redacţie.
Ce-am urmărit cu articolul? Un pas către o mai clară înțelegere a situației, poate. Încercarea de a vedea dincolo de ce ni se arată. De a cerceta dincolo de ce ni se spune, oricare ar fi calea pe care ni se spune.
Nu despre protejarea surselor era vorba aici. Ci despre o eventuală manipulare a lor. Ori a probelor. Și nu de către Rise Project.
Dacă Libertatea ar fi intrat în posesia valizei cu documente ar fi ales, cel mai probabil, să le publice. Cu protejarea absoluta a sursei sau a surselor, așa cum am procedat în orice situație. Dar asta nu ne-ar fi împiedicat să ne întrebăm ori să fim întrebați, precum filozoful si juristul roman Cicero, "cui bono?!"
Și în cazul publicării unor documente de mare interes, dar și a întrebărilor care se nasc în jurul lor, raspunsul e unul singur: publicului.
Nu presa trebuie să facă dreptate. Ci să prezinte faptele. Ele sunt, desigur, sacre.
