Reprezentanţii Federaţiei SANITAS l-au informat pe ministrul Sănătăţii că membrii de sindicat nu mai au răbdare şi că nu ei sunt cei care trebuie să echilibreze bugetul pentru a elimina inechităţile salariale.

„Am solicitat ministrului Voiculescu să îşi facă absolut toate calculele necesare pentru ca în 15 septembrie a.c. să poată prezenta în faţa membrilor Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, posibile soluţii viabile pentru rezolvarea inechităţilor create de O.U.G. nr. 20 şi nr. 43/2016”, preciza SANITAS, la data de 5 septembrie.

Sindicatul Sanitas cuprinde peste 110.000 de membri.

Potrivit legii, personalul din sistemul sanitar trebuie să lucreze în o treime în zilele în care fac grevă, conform Digi 24.

Ce spune ministrul Sănătății

Ministrul  Vlad Voiculescu a anunțat, săptămâna trecută, după discuții cu sindicaliștii că vor fi luate o serie de măsuri pentru asistentele medicale, personalul TESA și personalul ministerului Sănătății. Ministrul a anunțat, astfel, că în octombrie va avea loc o rectificare bugetară pentru acești angajați.

Totodată, Vlad Voiculescu a declarat că medicii nu au niciun motiv să nu semneze contractele individuale de muncă. Ministrul a explicat că plata gărzilor se va face, iar în acest sens a fost emisă o ordonanță de urgență.

Citește și: Protestul transportatorilor blochează astăzi Capitala. Ce reacție a avut Guvernul

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.