MENIU CAUTĂ
06 Dec. 2018 12:49

Un bărbat și-a tăiat tatăl cu o foarfecă! Care e starea rănitului

Distribuie

Un bărbat în vârstă de 41 de ani și-a înjunghiat tatăl cu o foarfecă. Incidentul a avut loc aseară în satul Brătești, comuna Șirna, județul Prahova.

În noaptea de marți spre miercuri, bărbatul a început să bea cu tatăl său, în vârstă de 69 de ani, a anunțat observatorulph.ro.

După ce tatăl l-a jignit, fiul l-a tăiat

O persoană a sunat la 112 și a solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova, după ce bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost înjunghiat în coapsă cu o foarfecă chiar de fiul acestuia.

Cei doi au lucrat toată ziua în gospodărie. Pe seară s-au retras în locuință, unde au continuat să consume alcool. La un moment dat discuțiile au devenit aprinse, la bază fiind modul în care cei doi ar fi muncit în timpul zilei.

Pentru că tatăl l-a jignit, fiul acestuia ar fi luat o foarfecă și l-a înjunghiat în picior pe bărbat, după care a fugit într-o grădină. Agresorul a revenit la domiciliul tatălui în momentul în care a văzut că au ajuns echipajele Poliției și Serviciului de Ambulanță.

Bărbatul înjunghiat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, unde a fost internat pe Secția de Chirurgie. Leziunea provocată nu i-a pus viața în pericol.

Agresorul a fost condus la sediul poliției, la audieri. Bărbatul și-a recunoscut vina și a susținut că regretă fapta, însă a precizat că nu ar fi avut loc niciun incident dacă nu ar fi fost provocat de tatăl său.


EXPERIMENT LIBERTATEA. Unde fugim când sună alarma? Buncăre private și subsoluri abandonate din anii 90

Loading...
Comentarii