MENIU CAUTĂ
24 Iul. 2018 14:30

Valeriu Mihai Terceanu, judecătorul din dosarul Colectiv, se pensionează. Procesul se reia de la zero

Distribuie

Valeriu Mihai Terceanu, judecătorul din dosarul Colectiv, a cerut pensionarea, iar cererea lui a fost aprobată de CSM, în ședința plenului de astăzi. Astfel, procesul Colectiv se reia de la zero.

UPDATE:  Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care se ocupă de dosarul Colectiv, a primit acceptul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se pensiona.

Dosarul Colectiv va fi repartizat unui alt judecător de la Tribunalul Bucureşti, iar procesul va fi reluat de la zero. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, condamnată în luna februarie la 7 ani de închisoare pentru că ar fi primit mită de la Ioan şi Victor Becali.


Plenul CSM ia, marți, în discuție cererea judecătorului Valeriu Mihai Terceanu, iar dacă aceasta va fi admisă, potrivit normelor legale în vigoare, toate actele efectuate de magistratul inițial desemnat se anulează, iar procesul să se reia de la zero.

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, un tânăr de 22 de ani care a murit în incendiul din Colectiv, a declarat pentru Libertatea că e de părere că ar fi existat un interes ca dosarul să se tergiverseze.

„Habar nu am ce se va întâmpla, dar ăsta e un dosar pe care , nu știu din ce interese sau motive, dacă vă aduceți aminte, la început a fost rupt în trei dosarul, apoi a apărut al patrulea dosar, al artificierului, pe partea de sănătate, ulterioară incendiului nu prea vrea nimeni să lucreze, acum iată, după doi ani de zile, dosarul s-a reunit și pleacă judecătorul. Se pare că nu prea vrea nimeni să meargă acest dosar până la capăt. Acum vreau să cred că e opură întâmplare legată de condițiile create juddecătorilor, salariile mari, pensiile la fel de mari, ce rost ar avea să rămână?Cred că dosarul o va lua de la zero, vor dura câteva luni până când va fi desemnat noul judecător, cine știe cine o fi și ăla…', a spus Iancu.

Valeriu Mihai Terceanu, judecătorul din dosarul Colectiv, este fostul soț al judecătoarei Geanina Terceanu, condamnată la șapte ani de închisoare, în dosarul „Mită pentru judecătoare'.

Primul termen în dosarul Colectiv a avut loc în februarie 2017.

Care sunt acuzațiilr aduse de anchetatori

Procurorii Parchetului General arată în rechizitoriu că patronii Colectiv „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015.

Potrivit anchetatorilor, Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire, suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL'.

Un pirotehnist și patroana firmei de artificii, vizați în dosar

În același dosar este vizată și patroana firmei de artificii. Daniela Niță este acuzată de ucidere din culpă, în formă agravată. Procurorii susțin că Niță, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a procurat de la societatea Enigma Firework Limited din Bulgaria produse pirotehnice „fântână de scenă', neînsoțite de fișe tehnice. Netraduse, instrucțiunile de utilizare în limba bulgară de pe eticheta fiecărui produs menționau că artificiile trebuiau folosite în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat.

Fără a face vreun instructaj privind modul de folosite a produselor pirotehnice și fără a da indicații cu privire la noul loc de muncă (clubul Colectiv), Niță le-a cerut pirotehniștilor Marian Moise și Viorel Zaharia să monteze și să acționeze, la 30 octombrie 2015, artificiile într-un spațiu închis. Asta cu toate că știa că la acel eveniment urmau să fie prezente numeroase persoane.

Mai mult, Daniela Niță este acuzată de vătămare corporală din culpă, în formă agravată; neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă; favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Procurorii susțin că, după producerea incendiului, împreună cu Cristian Niță și Adriana Moise, a procedat la distrugerea și sustragerea de documente care reprezintă probe în cadrul procesului penal.

Totodată, Viorel Zaharia, pirotehnist la firma de artificii, este acuzat de ucidere din culpă, în formă agravată; vătămare corporală din culpă, în formă agravată; nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.


CITEȘTE ȘI:

Soțiile de parlamentari câștigă mai mult decât partenerii de viață: De la funcții în instituții de stat, la bani din chirii și dividende

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Sonia Argint Ionescu nu ascultă de soț, dar îi cere părerea
Loading...
Comentarii