Un an de la Colectiv. Peste 5.000 de oameni s-au recules în fața clubului. Moment emoționat la ora 22.32

30 octombrie 2016 20:30 De: , , ,

Lumea nu i-a uitat pe tinerii care, acum un an, au murit în incendiul de la Clubul Colectiv. Chiar dacă manifestările religioase de pomenire și dezvelirile de  monumente ridicate în memoria lor au fost anunțate pentru duminică, ziua care marchează exact un an de la tragedie, încă de sâmbătă a început pelerinajul de la clubul groazei.

UPDATE 30.10, ora 22.35:  Moment emoționant în fața fostei Fabrici Pionierul, care adăpostea clubul Colectiv. Un tun de lumină a fost aprins și proiectat spre cer, la ora 22.32, exact momentul în care a izbucnit incendiul în urmă cu un an.

Multe dintre persoanele prezente la eveniment, care aveau chipurile transfigurate de durere, privind în gol şi cu ochii în lacrimi, au păstrat momente de reculegere, s-au ţinut de mână şi s-au îmbrăţişat în amintirea tragediei în care au pierit prieteni, rude, colegi.

Momentul închide o zi de evenimente de comemorare a tragediei. Tot duminică a fost dezvelit un monument închinat victimelor și a avut loc un marș al tăcerii, la care au participat peste 5.000 de persoane.

UPDATE 30.10. 20.30:  Premierul Dacian Cioloș a mers duminică seara să depună un buchet de flori și să aprindă o lumânare în fața clubului Colectiv. Primul ministru a cerut să fie lăsat să țină un moment de reculegere, refuzând să dea declarații în momentul în care a ajuns și i-au fost puse diferite întrebări de către jurnaliști.
Abia după ce a ținut câteva momente de reculegere și a aprins o lumânare, premierul a acceptat să stea de vorbă cu jurnaliștii:
”Sunt foarte multe schimbări de făcut, sunt conștient. Inclusiv în aparatul de guvernământ. Este totuși o schimbare faptul că acum, față de anul trecut, discutăm și căutăm soluții pentru situația din spitalele din România”, a declarat Dacian Cioloș.
dacian_ciolos

UPDATE 30.10, 16.20: Aproape 5.000 de persoane au participat la marşul tăcerii dedicat victimelor incendiului din Colectiv, cea mai mare parte a lor alăturându-se pe parcurs. Marşul s-a încheiat în faţa clubului Colectiv, după mai bine de o oră, oamenii oprindu-se la altarul dedicat celor 64 de victime ale tragediei.

UPDATE 30.10, 16.00: Printre cei care au participat la marș s-a aflat și Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, care a stat de vorbă cu participanții.

vlad voiculescu colectiv

UPDATE 30.10, 15.30: O parte a celor care au participat la marșul tăcerii pleacă deja din piațeta din fața clubului Colectiv. Dintre aceștia, unii au aprins câte o lumânare îniante de a părăsi locul de pelerinaj.

UPDATE 30.10, 15. 22: Demonstranții au întins mai multe bannere cu mesaje precum ”Indiferența noastră i-a omorât”, pregul și un steag al României.

UPDATE 30.10, 14. 45: Primii oameni care au luat parte la marșul tăcut  au început deja să sosească în fața clubului Colectiv.

UPDATE 30.10, 14. 45: La marş participă şi ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummel, iar dintre politicieni printre manifestanţi şi-a făcut apariţia şi proaspătul candidat USR la alegerile parlamentare Vlad Alexandescu, fost ministru al Culturii. Primii care au ajuns în Piaţa Universităţii au fost părinţii, rudele şi prietenii victimelor din Colectiv, precum şi supravieţuitori ai incendiului.

UPDATE 30.10, 14. 10: Aproximativ 2.000 de oameni au început să se strângă încă de la ora 13.00 în Piața Universității din București, iar în urmă cu doar câteva minute, mulțimea a pornit marș tăcut spre clubul Colectiv.

fotografii: Vlad Chirea, Andrei Stanca

Citește și: Traficul restricţionat duminică, în zona Pieţei Bucur, pentru comemorarea unui an de la Colectiv

UPDATE 30.10, 12. 50: A început slujba de pomenire a celor 64 de suflete pierite în incendiul din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv. Aproximativ 15 preoți de la Biserica SF. Nicolae Broșteni (lăcaș de cult aflat în imediata apropiere a Colectivului), sfințesc troița acoperită de flori, candele și jucării din pluș, urmând să sfințească apoi și monumentul ridicat în memoria victimelor în piațeta din fața clubului, dezvelit de cuplul princiar Prințesa Margareta și soțul acesteia, Principele Radu.

preoti colectiv

Monumentul închinat memoriei celor 64 de tineri morți în incendiul de la Colectiv a fost dezvelit mai devreme decât stabiliseră organizatorii. Braț la braț, Prințul Radu și Prințesa Margareta și-au făcut loc prin mulțime către troiță, în fața căreia s-au recules preț de câteva zeci de secunde. Fără să dea vreo declarație, cuplul princiar s-a urcat apoi  în autoturismul păzit de gărzi și a plecat. 

UPDATE 30.10, 12.15: Prezența unui preot printre cei aflați la comemorarea victimelor din Colectiv a stârnit unei tinere un val de nervozitate. Femeia l-a luat la întrebări pe acesta, pe un ton agresiv, cerându-i explicații legate de prezența lui acolo. ”Ce cauți tu aici!?!… că voi preoții nu v-ați deranjat să veniți când a fost nevoie de voi?”, l-a întrebat femeia.

Calm, preotul a răspuns că el a venit să pomenească sufletelor celor care au pierit în incendiu, răspuns care a fost primit de tânără cu aplauze ironice. După ce s-a ”răcorit”, aceasta a plecat din locul de pelerinaj.

lumanari colectiv

UPDATE 30.10, 10.00: Preşedintele Klaus Iohannis a venit, duminică dimineaţa, în faţa clubului Colectiv, unde a depus o coroană de flori şi a păstrat un moment de reculegere în memoria celor 64 de victime ale tragediei care a avut loc pe 30 octombrie 2015.

„Am ţinut să vin astăzi să aduc un omagiu celor 64 de victime ale tragediei de la Colectiv. Pentru ei, am organizat la Cotroceni, la biserica din Cotroceni, o slujbă de pomenire la ora 10.00, unde vor participa şi supravieţuitori şi rudele ale celor care au fost în Colectiv”, a spus Iohannis, la sosirea la clubul Colectiv.

„Clasa politică se schimbă încet, dar se schimbă. Aceste schimbări sunt inevitabile, iar cei care au înţeles mesajul românilor, mesajul României, după Colectiv vor avea probabil o poziţie mai bună în alegeri, iar cei care nu au înţeles acest mesaj încet, dar sigur, vor fi măturaţi de pe scena publică”, a spus preşedintele.

În fața unor fotografii așezate pe caldarâm încă de după tragedie sau aduse acolo mai recent, cadre ale memoriei din care zâmbesc tineri ce nu mai sunt printre noi, oameni care nu i-au uitat își fac semnul crucii cu capul plecat. Aprind o lumânare, așează o floare, vorbesc șoptit și privesc cu ochi triști la tabloul ce li se înfățișează. Jerbe, jucării, candele, mesaje de tot felul și chiar o sticlă de whisky fin au fost așezate lângă troiță.

Pe unii dintre cei care au pierit îi cunoșteau. Le-au fost prieteni, vecini sau colegi. Altora le cinstesc memoria mânați de sentimente umane reaprinse în fața rememorării dramei colective. La doi pași de troița acoperită de flori și sute de lumânări, o echipă de muncitori face ultimele reutușuri la monumentul ridicat în mica piațetă din fața clădirii ce, odinioară, adăpostea fabrica de pantofi ”Pionierul”. Apoi îl acoperă cu o prelată ce va fi dată la o parte la dezvelirea oficială ce va avea loc mâine.

”E un înger așezat pe o sferă pe care sunt gravate numele tuturor celor 64 de victime ale inciendiului. Astăzi am prins îngerul de sferă și am aranjat pietrișul de pe soclu. Este opera unui artist celebru, lucrare care a costat undeva în jurul a 70.000 de euro”, ne-a spus unul dintre cei care coordona echipa de meseriași.

De gangul clădirii fostei fabrici de încălțăminte nu trece nimeni. Încă. Apropierea de containerul care a fost mormânt pentru cine știe câți tineri e imposibilă. Așa ne spun polițiștii care păzesc cu sfințenie locul care ar fi încă probă în anchetă.

”Cercetările nu s-au încheiat. Parchetul nu a dat aprobarea să se intre acolo”, decretează oamenii legii care păzesc locul zi și noapte.

Monumentul plătit de Biserică a costat 60.000 de lei

Un alt monument a fost ridicat în cinstea tinerilor morți în Colectiv în curtea Bisericii Sfântul Nicolae Broșteni. E din marmură albă și, de asemena, are gravat pe el, numele tuturor celor dispăruți în teribilul incendiu. Lucrarea – ale cărei costuri se ridică la 60.000 de lei, bani plătiți de părintele Daniel, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române -, a fost terminată vineri seara însă nu este acoperită. Va fi sfințită duminică de un sobor de preoți în frunte cu preasfințitul părinte Timoftei Prahoveanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

După slujba de liturghie, preoții Bisericii Sfântul Nicolae Broșteanu bvor pleca în procesiune către Colectiv, locul unde vor ține o altă slujbă de pomenire a celor 64 de victime ale sinistrului, la troița și la monumentul de acolo. ”Inițial, acest monument făcut de Biserică trebuia să fie pus acolo, în fața fostului club. Dar nu a vrut primăria. Cum nimeni nu vrea ca lucrurile să fie încurcate, a fost așezat în curtea bisericii, cel mai apropiat lăcaș de cult de locul nenorocirii”, ne-a dezvăluit o față bisericească.

Slujbă de pomenire pentru victimele incendiului

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au rugat astăzi pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. Slujba Parastasului a avut loc în salonul Sfinților Români din Reședința Patriarhală și a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. În cadrul slujbei, au fost pomeniți nominal toți cei trecuti la cele veșnice în urma incendiului, informează basilica.ro.

Fotografii: Vlad Chirea

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro