ANM arată că oamenii aflați la munte, până miercuri la ora 20:00, vor întâmpina rafale de vânt cu viteze între 65-80 de km/h. Totodată, la altitudini mari, viteza vântului va depăși 120 de km/h, iar zăpada va fi spulberată.

De marți seara, în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, ninsorile se vor intensifica. Astfel, meteorologii preconizează că în aceste regiuni se va depune câte un strat de zăpadă gros de 10-15 centimetri. De joi, vremea se va încălzi și vor apărea precipitații mixte.

Marți, vremea se va răci în toată țara, maximele atingând 4 grade Celsius doar în sudul Munteniei și la mare, scrie Digi24.

Marți dimineață ar putea ninge și în București, apoi soarele va sta pe cer toată ziua, maxima zilei fiind de 2 grade Celsius. Totodată, vântul va accentua senzația de frig.

Banat

În Banat, temperatura aerului va avea fluctuații în cele două săptămâni. Aceasta poate varia între 4 grade și 0 grade. În zilele de 17 și 18 ianuarie, termometrele pot arăta chiar și 7 grade. Începând cu 19 ianuarie, valorile termice vor scădea din nou, de la o medie de 6 grade spre o medie de 1-2 grade în perioada 21 – 23 ianuarie, apoi ar putea crește la 4 grade.

Cele mai reci nopți se vor înregistra pe 15 și 16 ianuarie, când media se va situa în jurul valorii de -6 grade.

Crișana

În Crișana, pe 15 ianuarie, media maximelor va scădea până spre -1 grad. Ulterior, valorile termice vor crește treptat până la 6 grade, pe 17 și 18 ianuarie. Începând cu 19 ianuarie, temperaturile vor scădea din nou și vor ajunge la 0 – 1 grade, urmând ca în intervalul 21 – 23 ianuarie să crească spre 4 grade.

În aceeași regiune, cele mai reci nopți se vor înregistra pe 15 și 16 ianuarie, când termometrele vor arăta -6 grade. Există posibilitatea ca în intervalul celor două săptămâni să se înregistreze precipitații slabe cantitativ.

Transilvania

În Transimvania, maximele vor scădea pe 15 ianuarie până spre -4 grade, apoi vor crește până la 4 grade în zilele de 17 și 18.

Din data de 19 ianuarie, valorile termice vor scădea până la – 1, – 2 grade . Temperaturile minime vor fi negative în toată această perioadă și se vor situa între -8 și -2 grade, mai puțin în noaptea de 16 ianuarie, când vor ajunge la -10 grade.

Maramureș

Pe 15 ianuarie, temperatura ajunge la -4 grade. Ulterior, valorile termice vor crește până la 4 grade, în zilele de 17 și 18 ianuarie. Din 19 ianuarie, mercurul din termometre va coborî și va arăta -1 și 0 grade. Apoi, temperaturile vor crește spre două grade Celsius.

Minimele se vor situa, în tot intervalul, între -6 și -2 grade, cu excepția nopților de 15 și 16 ianuarie, car vor fi mai reci, cu o medie în jurul a -8 grade, dar și în noaptea de 18 ianuarie, când valorile termice vor tinde spre 0 grade.

În Transilvania se vor mai înregistra ninsori moderate în primele zile, urmând ca apoi să ningă slab și episodic în restul intervalului de două săptămâni.

Moldova

În Moldova, în următoarele două săptămâni, maximele vor scădea până la -1 grad, apoi vor crește, pe 18 ianuarie, la 5 grade.

În perioada 19-22 ianuarie, temperaturile vor scădea până la -2 grade, iar apoi, la finalul intervalului de prognoză, să ajungă până la două grade Celsius.

Minimele vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor și vor fi, în medie, sub zero grade în toată perioada. Cele mai reci dimineți vor fi în zilele de 16 și 23 ianuarie, când termometrele vor arăta -7, respectiv -6 grade.

Dobrogea

În Dobrogea, temperatura va cunoaște fluctuații. Maxima va scădea pe 15 ianuarie la 1 grad, iar aceasta va crește treptat, pe 18 ianuarie, la 9 grade.

În intervalul 19-22, maximele vor scădea până la 3 grade, iar apoi vor ajunge la 6 – 7 grade. Minimele vor fi, în general, sub două grade, atingându-se -4 grade în diminețile zilelor de 16 și 23 ianuarie.

Muntenia

În Muntenia, pe 15 ianuarie, temperatura va ajunge la 0 grade, după care la 7 grade, pe 18 ianuarie. În intervalul 19 – 22 ianuarie, maximele se vor situa în jurul valorii de 1 grad, iar până la finalul perioadei de prognoză se estimează o creștere a temperaturilor până la 4-5 grade. Minimele vor fi, în medie, sub zero grade, cele mai reci dimineți fiind de 16 și 23 ianuarie. Media valorilor termice minime va fi în jur de -6 grade.

Oltenia

În Oltenia media maximelor va scădea, pe 15 ianuarie, până la 0 grade, iar pe 17 și 18 ianuarie va crește spre 7 grade. În intervalul 19 – 22 ianuarie, temperaturile vor ajunge la o medie de 1-2 grade, iar la finalul celor două săptămâni se estimează o creștere la 3 – 4 grade.

Temperaturile minime vor fi mai mari decât în restul țării, acestea fiind situate în jurul valorii de 0 grade. Cele mai reci dimineți vor fi, din nou, în zilele de 16 și 23 ianuarie, când termometrele vor indica -7 și -6 grade.

La munte

La munte se vor înregistra permanent temperaturi negative. Astfel, media maximelor, pe 15 ianuarie, va ajunge la -11 grade, apoi va crește spre -1 – 0 grade în zilele de 17 – 18 ianuarie.

Începând din 19 ianuarie, valorile termice vor scădea la -5 grade, după care vor cunoaște o creștere până la -2 grade.

În nopțile intervalului de două săptămâni se vor înregistra temperaturi asemănătoare (-10, -5 grade), cu excepția nopților de 15 și 16 ianuarie, când mercurul va ajunge la -13 și -12 grade.

Totodată, se vor înregistra ninsori moderate și local însemnate cantitativ în primele zile, apoi se vor semnala zilnic precipitații în general slabe, predominant ninsori.


CITEȘTE ȘI: FOTO – Așa arată noile pașapoarte! Au imagini cu Delta Dunării, Sfinxul, Arcul de Triumf și Cetatea Sucevei


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.