Vremea a trecut fără speranță. Dar povestea are un final fericit.
Agentul de poliție Daniel Stoenete, care de 13 ani lucrează la Serviciul Rutier Vâlcea, ne-a povestit ce s-a întâmplat. Totul a început cu accidentul rutier în care a fost implicată familia cetăţeanului rus, în timp ce era în vacanţă. La volan era soţia bărbatului și, într-un moment de neatenție, a intrat într-o altă maşină. Femeia şi alte trei persoane au ajuns la spital, iar câinele, speriat, a fugit în pădure.
„Atunci, când am făcut cercetarea la faţa locului, nu ştiam de câine. Abia după ce omul s-a mai liniştit şi a văzut că toată familia e în viaţă, ne-a spus şi de Elisey. Ne-a rugat, cu lacrimi în ochi, să facem ceva, orice„, și-a amintit polițistul.
Câinele a fost găsit de poliţişti, după cinci săptămâni, într-o parcare
În zilele următoare, au căutat câinele prin parcări, au întrebat pe la restaurantele din zona unde avusese loc accidentul, dar nici urmă de el. Vacanța familiei din Rusia s-a încheiat, iar bărbatul a plecat acasă cu inima frântă.
„Poza căţelului o văzusem doar eu, ce-avea omul pe telefon. Vineri seară am primit o informaţie de la un coleg de la Poliţia Călimăneşti, conform căreia ar fi un câine seamăna cu cel pierdut, într-o parcare la Lotrişor„, spune poliţistul.
Sâmbătă dimineață, polițistul a găsit un câine în parcarea indicată, l-a strigat pe nume, acesta s-a uitat la el, însă l-a ignorat. Daniel Stoenete spune că era speriat și temător când l-a luat.
Cum nu avea un număr de telefon al cetăţeanului rus, l-a căutat pe Facebook. S-a chinuit ceva , dar într-un final polițistul Stoenete a găsit un nepot de-al bărbatului, care locuiește în Statele Unite. Acesta a fost cel care şi-a anunţat unchiul.
Rusul a revenit imediat în România pentru a-şi recupera câinele. Proprietarul lui Elisey a ţinut să imortalizeze acest moment alături de poliţist, căruia i-a mulţumit pentru că i-a găsit patrupedul.
Iar revederea a fost foarte, foarte emoționantă. „Lui Elisey i se umeziseră ochii când şi-a revăzut stăpânul. N-am mai văzut aşa ceva. Amândoi aproape că au plâns când s-au revăzut”, ne-a povestit poliţistul.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8c01a8b93a3e3a647a7711592ee6b506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_739909fbf9648447ecdc1b099cf73c2c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7739960ef74c6953467575c2cee0b2c8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82ca1e6cfaa347d401e0ae567422a81d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4afa15f49d501c1b53afd82e3b4957f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_387945526324200e7860b5f109bbfe3f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_c590c650a9bc92d3ea7385fe6f1b4421.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7380c8a905323327397f3297620b5bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_aac280fd867a0446ce04244c21e2a285.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_25da228860d1341271eb06b04cb6d399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_af32fe8dcac7ee589a191d204d00155b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_1e1377980f593c26307c765c3f8da32c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_523312c7a0691d013a368390d6cf8696.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8d614b6a00e941a28776694933c6f3c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_4345337fb8140f9ff0337e27b2ffe5e6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_650dbff4c1d175398e54ee341da8f6f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_132e424de31ca9c160f498e85df0a051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4b76c283c6599f09403e6cc392b89d64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_62f9dea37b207267c3150021231aed84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_48461932e5fc9046e6463e649f574887.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1bfab5306e4c6a88e34c851ed306c995.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_dc72547bbf050cbea81546a325bc76ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/10/stoenete-rusul-si-cainele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e8731caf51fb0d792b679a083e9a05a3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1a9b833c83be5a9e9603bd5a4a8926bb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fosta-coalitie-2025-2026-era-formata-din-psd-pnl-usr-si-udmr-e1783161257335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ministra-mediului-diana-buzoianu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/masterchef-romania-sezonul-112-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mirela-vaida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c20966c8653f39aa119e8f34bfe15ef0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3bf150cc3bcf1e05ad8bad996534a8f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/alexandru-nazare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/gettyimages-466042727-e1779800652241.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/streetfood.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/a-mers-6-ore-pe-munte-cu-un-bat-de-trekking-infipt-in-coasta--sursa-foto-david-cifaldi.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-1-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/doua-romance-au-vandut-300-de-teckeli-impreuna-cu-un-veterinar-in-franta-unde-acum-sunt-judecate-pentru-trafic-de-animale--sursa-foto-instragram-action-protection-animale-e1785522241911.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/momentul-emotionant-in-care-o-fetita-nenascuta-zambeste-la-ecograf-cand-isi-aude-tatal-vorbind--sursa-foto-captura-video.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vase-ustensile-de-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ulei-de-perilla.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cum-poate-fi-consumat-ghimbirul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/paul-filip-al-romaniei-profimedia-0825250434-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/politie-femeie-scena-crimei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/agentie-rating-fitch.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mezeluri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/consultari-cotroceni-id246793-inquam-photos-george-calin-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/protest-fermieri--dumitru-angelescu-2026-07-31-image-2026-07-30-at-13-06-23.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/1-traseulmeteoraatenadeceozilaacropolenusalveazaovacantaprostplanificata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-cu-postituri-pe-spate-shutterstock1413483662-copy-2.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.