07 Sep. 2018 16:00

Damian Drăghici își gândește singur toate show-urile: „Eu sunt omul care vine cu ideea și sunt un fel de control freak”

Distribuie

Damian Drăghici este unul dintre artiștii care nu urcă pe scenă fără un show complex, un concept bine gândit și documentat și, mai ales, muncit. Secretul spectacolelor sale unice: le gândește singur, în amănunt, nu apelează la regizori sau la scenografi!

Damian Drăghici a încercat, cel puțin în ultimii ani, să aibă show-uri cât mai complexe și mai diferite. Până acum, i-a ieșit. Iar meritul îi aparține în totalitate. Artistul ne-a mărturisit că se gândește singur la un concept și apoi se consultă cu ceilalți colegi din trupă, rare fiind momentele când apelează și la părerea unor specialiști. Nu e nici un regizor sau un scenograf, că eu sunt omul care vine cu ideea și sunt un fel de control freak (n.r. – obsedat de control) și vreau să fiu sigur că toate lucrurile sunt la locul lor. Cam așa se întâmplă lucrurile. După aceea, bineînțeles, angajăm specialiști în fiecare domeniu. Dar dacă vii cu viziunea de la bun început și ai o imagine clară, știi exact ce să ceri', ne-a explicat Damian Drăghici, completând că până și costumele le creează după propriile idei și nu le achiziționează de prin țară, așa cum probabil mulți și-ar fi închipuit: Avem niște croitorese care ne fac costumele. Nu le luăm de nicăieri, le facem noi singuri'.

 

Comentarii
Ultimele Video-uri