Banda puştilor i-a terorizat, vreme îndelungată, pe patronii magazinelor din mai toată Capitala după ce raidurile lor nocturne se finalizau cu zeci de spargeri.
Dintre cei opt infractori agăţaţi iniţial, patru – consideraţi a fi capii grupării – au ajuns în arest, iar patru au fost trimişi acasă, sub control judiciar.
Ca să nu se plictisească, cei lăsaţi în libertate de instanţă au continuat afacerea şi au cooptat în grup alţi trei spărgători minori – cunoştinţe mai vechi -, alături de care s-au pus pe treabă.

Furau orice găseau în magazine

Puştii din reţeaua de hoţi botezată “Academia Micilor Infractori” furau, de regulă, dulciuri, cafea, ţigări, dar nu refuzau să bage-n traistă şi câte un laptop sau câte un aparat electronic lăsat în buticurile şi magazinele prădate.
Judiciariştii bucureşteni au contabilizat până acum 14 spargeri cu un prejudiciu total de 21.000 de lei. De astă dată, magistraţii nu au mai fost indulgenţi cu nici unul dintre hoţi şi au emis mandate de arestare pentru toţi cei şapte membri ai grupării care acum s-au reunit după gratii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.