Îi învaţă pe irlandezi să picteze icoane

Are 32 de ani şi de aproape 10 ani locuieşte în Irlanda, la Dublin. Pasionat de arta bizantină, Mihai a început să predea tehnica de pictare a icoanelor la Colegiul “Marry Immaculate”, din oraşul Limerick.

 

4617-314343-99.jpgPentru suceveanul Mihai Cucu (32 de ani), oportunităţile profesionale s-au dublat acum 10 ani, când, fiind student la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a obţinut o bursă de studii în Marea Britanie. Acolo a cunoscut mai mulţi membri ai Asociaţiei Iconografilor din Irlanda, care i-au propus să predea în ţara lor câteva lecţii de pictură a icoanelor bizantine. A acceptat şi n-a mai plecat de acolo. În prezent, tânărul îi învaţă pe studenţii Colegiului “Marry Immaculate”, din oraşul Limerick, să picteze în stil bizantin, dar susţine şi lecţii private.

“La sfârşitul cursului, toţi participanţii termină o icoană pictată în maniera greco- bizantină. Ei au trecut deja prin toate etapele realizării icoanei, începând cu desen, tehnica auririi, apoi lucrul efectiv cu pigmenţii”, ne-a spus suceveanul.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media