Maltratarea copiilor accelerează îmbătrânirea

Potrivit unui studiu publicat de revista americană Biological Psychiatry, copiii maltrataţi sau victime ale abuzurilor sexuale sunt susceptibili de o îmbătrânire celulară accelerată, ceea ce duce la creşterea riscului  de boli cardiace şi chiar de cancer.



Începutul îmbătrânirii celulelor şi menţinerea stabilităţii patrimoniului genetic sunt controlate de structurile ADN situate la extremitatea cromozomilor, telomerii. Telomerii şi enzima telomerază joacă deci un rol strategic în ciclul vieţii.

Cercetătorii au arătat că procesul natural care face ca telomerii să se scurteze odată cu vârsta este accelerat la adulţii care au fost supuşi unor rele tratamente în timpul copilăriei. Cercetătorii au constatat o scurtare mai rapidă a telomerilor numai la persoanele care au declarat că au fost victime ale abuzurilor când erau copii.

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media