În 2001, Mihai Petre căuta o parteneră de dans şi aşa a cunoscut-o pe poloneza Elwira Duda. Nici prin cap nu-i trecea acestuia că frumoasa blondă cu care s-a văzut imediat că se potriveşte perfect pe ringul de dans, avea să-i devină parteneră de viaţă.
La început se înţelegeau în limba engleză şi, pe măsură ce relaţia lor a început să evolueze, Elwira a deprins şi tainele limbii române.
La niciunul dintre ei nu a fost dragoste la prima vedere, pentru că fiecare dintre ei avea un cu totul alt ţel: cariera. Uniţi prin dans, cei doi profesionişti s-au trezit, pe negândite, atinşi de săgeata lui Cupidon, iar Elwira a decis să renunţe la viaţa din Polonia pentru a fi alături de Mihai.
„Ne-am mutat imediat împreună, dar am cerut-o în căsătorie prin 2006. După doi ani, am făcut şi nunta. Nu mai ştiu în ce limbă am formulat întrebarea, important era că ştiam cum sună „Da” şi în română şi în poloneză şi în engleză.”, povestea Mihai Petre într-un interviu pentru ProTV Magazin.
De aproape doi ani, Mihai şi Ewira sunt fericiţii părinţi ai unei fetiţe, Catinca, iar viaţa lor se împarte între familie şi proiecte, toate implicând dansul.