Ramona Hanganu, interpreta piesei “KK-MAKA”, o parodie lansată de “Serviciul Român de Comedie” după piesa “Waka Waka”, imnul Campionatului Mondial de Fotbal s-a distrat copios la filmările clipului.
“Am filmat clipul după două zile în care am avut filmări de noapte pentru serialul “Moştenirea” şi eram extrem de obosită. A fost însă o experienţă super haioasă cu tot felul de întâmplări. Îmi amintesc că în momentul în care filmam în apropierea unei nunţi de rromi am lipsit pentru câteva minute ca să-mi retuşez machiajul iar toţi nuntaşii întrebau unde e «blonda creaţă» pentru că vroiau să merg şi să dansez cu ei” a declarat Ramona.
Blondina cânta în band-ul celor de la “Serviciul Român de Comedie” încă de la lansarea show-ului la ProTV, însă din această toamnă a acceptat o nouă provocare. În urma unui casting ea a fost aleasă pentru a interpreta rolul Carlei, protagonista serialului “Moştenirea”.
Vezi şi: Video | Waka-Waka, transformat în Kaka-Maka - Imnul Crizei













