Persoanele care au probleme cu sfărăitul sau au un "coleg" de pat care are o astfel de suferinţă ar putea răsufla uşurate în curând! Această afecţiune ar putea fi tratată cu ajutorul unui implant sub limbă.
Potrivit descoperă.ro, cele mai recente cercetări arată că implantul, care stimulează nervul resposabil cu controlul muşchilor limbii, poate reduce severitatea apneei (oprirea temporară a respiraţiei), o cauză majoră a sforăitului. Dispozitivul este programat să pornească singur atunci când utilizatorul adoarme, dar el poate fi pornit şi oprit şi cu ajutorul unei telecomenzi.
În 60% din cazuri oamenii sforăie din cauza vibraţiilor limbii. În acest caz, limba şi ţesuturile moi din jurul gâtului se poziţionează în partea posterioară a căilor respiratorii, vibrând atunci când aerul pătrunde pe lângă ele.
În cazurile severe, acest fenomen poate duce la apnee obstructivă, o boală care afectează 4 bărbaţi din 100 şi 2 femei din 100.




















