Whitney Houston a murit după "reţeta" lui Michael Jackson

Medicii legişti au dat ieri verdictul în privinţa morţii subite a uneia dintre cele mai de succes cântăreţe din lume, Whitney Houston, găsită moartă în cadă sâmbătă după-amiază, la Los Angeles. Conform raportului toxicologic preliminar, ar fi vorba de o supradoză de antidepresive, exact aceleaşi de care era dependent şi megastarul Michael Jackson.

  • Whitney Houston a murit sâmbătă după-amiază, la 48 de ani, după ce a luat o supradoză de antidepresive și le-a amestecat cu alcoolAdele
  • Bobbi Kristina, scoasă pe targă, inconștientă, din locuința ei
  • Michael Jackson și Whitney Houston au fost prieteni aproape 25 de ani

Tot mai multe detalii şocante ies la iveală în ceea ce priveşte decesul celei supranumite “vocea de aur”. Apropiaţii cântăreţei au afirmat ieri, după ce au vorbit cu medicii legişti care au efectuat autopsia lui Whitney Houston (48 de ani), că într-adevăr diva a fost găsită în cadă, în Hotelul Beverly Hilton, dar că nu s-a înecat. Înainte de a face baie, cântăreaţa a luat multe medicamente antidepresive (valium, xanax şi lorazepam) şi a consumat alcool, lucru ce a dus la intrarea ei în comă şi apoi la stop cardiac. Presa din SUA a specificat faptul că Michael Jackson, decedat în 2009, era şi el dependent de exact aceleaşi substanţe.

Fiica ei a vrut să se omoare?

Mai mult, cu o zi înainte, conform presei americane, fiica divei, Bobbi Kristina, 18 ani, ar fi fost găsită dormind în cadă, la rându-i, se pare tot după consum excesiv de alcool, în acelaşi hotel.

Familia a refuzat însă să comenteze incidentul. Pe de altă parte, de la aflarea veştii morţii mamei sale, Bobbi Kristina a ajuns de două ori la Urgenţă, în urma unor atacuri de panică şi, se pare, a unei tentative de suicid.

Nadia Comăneci a cunoscut-o pe Whitney la Paris: "Era o femeie admirabilă"

Moartea lui Whitney Houston a afectat-o şi pe Nadia Comăneci, cea mai valoroasă gimnastă a tuturor timpurilor, care a avut ocazia să o cunoască personal pe Whitney Houston.

“Am fost invitată alături de ea şi de cântăreţul Julio Iglesias într-o emisiune de televiziune foarte populară, care a fost realizată în urmă cu vreo douăzeci de ani, în Franţa, la Paris. Am discutat atunci cu ea. Era o femeie admirabilă, care zâmbea tot timpul. Îmi pare nespus de rău pentru această tragedie. Cred că lumea a pierdut o voce senzaţională, dar şi un om deosebit”, a ţinut să precizeze Nadia Comăneci, în exclusivitate pentru Libertatea.

Gimnasta Daniela Silivaş, în clipul «One Moment in Time»

În 1988, la Jocurile Olimpice de la Seul, în Coreea de Sud, Whitney Houston a interpretat celebra melodie “One Moment in Time”. Cum pentru acest cântec nu a existat un videoclip, s-a realizat totuşi un filmuleţ în care apar mai mulţi sportivi, printre care şi fosta mare gimnastă româncă Daniela Silivaş, acum în vârstă de 40 de ani. Aceasta locuieşte în prezent în SUA, în Atlanta, oraşul în care s-a născut şi Whitney Houston şi locul unde va fi înmormântată.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media