Mădălina Ghenea, mamă de fetiţă. A făcut anunţul după festivalul de la Sanremo

15 februarie 2016 11:13

Săptămâna trecută a fost, pentru Mădălina Ghenea, una extrem de încărcată. Celebrul model a prezentat Festivalul de la Sanremo, alături de prezentatorul Carlo Conti, iar apariţiile ei i-au cucerit pe italieni şi nu numai. După celebrul eveniment muzical, românca a acordat un interviu în care a vorbit, printre altele, şi despre planurile personale.

Pentru prima dată, Mădălina Ghenea a vorbit despre planurile pe care le are în viaţa personală. Românca face parte dintr-o asociaţie care ajută copiii din întreaga lume şi urmează să adopte o fetiţă din Tahiti de care s-a ataşat în vizitele pe care le-a făcut aici în ultimii ani.

Fără să dea prea multe detalii, Ghenea a mărturisit că aşteaptă cu nerăbdare momentul în care va fi mamă cu acte în regulă. „Este un centru în Haiti, un loc pe care eu îl iubesc, unde lucrez pentru o asociaţie care se numeşte Artist for Peace and Justice (APJ). Îmi voi revedea copiii şi o fetiţă pe care eu încerc să o adopt! Abia aştept să se întâmple asta!”, a declarat Ghenea, după Festivalul de la Sanremo.

Citeşte şi:

Mădălina Ghenea, emoționată din cale-afară! S-a bâlbâit la prima intervenție la Sanremo! Are și o bilă albă: a vorbit despre România | VIDEO

Mădălina Ghenea: “Colegii îmi spuneau ‘girafa’”

Comentarii